Andronescu a propus prelungirea vârstei de pensionare pentru universitari

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a cerut în Guvern prelungirea vârstei de pensionare a profesorilor universitari, de la 65 la 70 de ani, ideea fiind respinsă de sindicate.

36 afișări
Imaginea articolului Andronescu a propus prelungirea vârstei de pensionare pentru universitari

Andronescu a propus prelungirea vârstei de pensionare pentru universitari (Imagine: Mediafax Foto)

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că a aflat prin intermediul Ministerului Muncii că ministrul Ecaterina Andronescu "a încercat un acord" cu privire la prelungirea vârstei de pensionare pentru profesorii universitari, de la 65 la 70 de ani, dar că sindicatele nu agreează această idee.

"Sunt o mulţime de tineri care vor să intre în sistem, sunt atâtea resurse europene pentru creşterea nivelului de pregătire pentru a intra în tagma profesorilor universitari şi ei voi să-i sprijine pe cei de peste 65 de ani. Aceştia se pot duce în mediul privat, pot scrie, pot publica, dar nu e normal să ţii blocate catedre pentru unii care nu mai au capacitatea de a preda", a spus Costin.

În opinia liderului BNS, gestul ministrului Educaţiei este "unul deplasat", în condiţiile în care, de peste 20 de ani aceeaşi profesori formează tinerii din România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici