ANI: Doi medici, în incompatibilitate după ce au fost şefi de secţie şi administratori de firme

Inspectorii de integritate au stabilit că medicii Vasile Bălăşoiu şi Sofia Mihăilescu s-au aflat în stare de incompatibilitate, după ce au fost, în paralel, şefi de secţie ai unor spitale, dar şi administratori de firme care activează tot în domeniul medical.

598 afișări
Imaginea articolului ANI: Doi medici, în incompatibilitate după ce au fost şefi de secţie şi administratori de firme

ANI: Doi medici, în incompatibilitate după ce au fost şefi de secţie şi administratori de firme (Imagine: Shutterstock)

Astfel, susţine Agenţia Naţională de Integritate (ANI), Vasile Bălăşoiu, în prezent şeful Secţiei de Urologie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţã Târgu – Jiu, din judeţul Gorj, a fost în incompatibilitate timp de zece ani. Inspectorii ANI spun că a încălcat legea între 29 mai 2006 şi 21 decembrie 2016 pentru că a deţinut, simultan, funcţia de şef al secţiei de la SJU Târgu Jiu şi a fost şi administrator în cadrul firmei Uromed Cab SRL, având ca obiect principal de activitate „activităţi de asistenţă medicală specializată”.

În cazul Sofiei Mihăilescu, ANI susţine că aceasta a încălcat legea, după ce, în perioada 3 ianuarie 2012 – 30 decembrie 2016, a deţinut, în paralel, funcţia de medic şef secţie pediatrie a Spitalului Orăşenesc Vălenii de Munte, judeţul Prahova, cu funcţia de administrator în cadrul societăţii Softmed Clinic.

„Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiazã - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le considerã necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, conform ANI.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici