AP a sesizat CC cu trei cazuri privind proprietatea, taxele judiciare şi drepturi salariale

Avocatul Poporului (AP) a sesizat Curtea Constituţională (CC), în primul trimestru, cu trei cazuri privind taxele judiciare, regimul juridic al unor imobile naţionalizate şi plata unor drepturi salariale, formulând, totodată, alte 161 de puncte de vedere privind excepţiile de neconstituţionalitate.

20 afișări
Imaginea articolului AP a sesizat CC cu trei cazuri privind proprietatea, taxele judiciare şi drepturi salariale

AP a sesizat CC cu trei cazuri privind proprietatea, taxele judiciare şi drepturi salariale

În trimestrul întâi al anului 2010, la sediul central şi la birourile teritoriale ale instituţiei Avocatului Poporului au fost acordate 4339 audienţe, dintre care 762 la sediul central şi 3577 la birourile teritoriale, se arată într-un comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX, de către AP.

De asemenea, au fost soluţionate, potrivit competenţei legale, 2.487 de petiţii. Dintre acestea, 964 de petiţii au fost soluţionate de către birourile teritoriale ale instituţiei Avocatului Poporului din Alba-Iulia, Bacău, Braşov, Constanţa, Craiova, Cluj-Napoca, Galaţi, Iaşi, Suceava, Oradaea, Piteşti, Ploieşti, Târgu-Mureş şi Timişoara, restul de 1.523 fiind soluţionate la sediul central.

A fost efectuată o anchetă la Casa naţională de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, având ca obiect dreptul la un nivel de trai şi dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, prevăzute de art. 47 şi art.52 din Constituţie.

A fost emisă o recomandare către Ministrul Sănătăţii, pentru încălcarea dreptului de petiţionare şi dreptului la ocrotirea sănătăţii, prevăzute de art. 52 şi art.34 din Constituţia României.

Au fost formulate la solicitarea Curţii Constituţionale 161 puncte de vedere privind excepţiile de neconstituţionalitate.

Au fost ridicate direct de Avocatul Poporului trei excepţii de neconstituţionalitate cu privire la: dispoziţiile articolului 3 literele c) şi j), art. 3 alin. (2), (3), (4) şi articolul 8 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru modificată şi completată; dispoziţiile articolul 2 alineatele (1) literele a) şi c) din Legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicabilă cu modificările şi completările ulterioare; dispoziţiile articolului unic punctului 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 18/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici