Aproape jumătate dintre companiile din România ar putea reduce personalul

Aproape jumătate dintre companiile din România vor menţine în 2009 structura organizatorică sau vor scădea numărul de angajaţi, iar 18% iau în considerare "îngheţarea" salariilor, în condiţiile în care 24% estimează rezultate sub aşteptări, potrivit unui studiu al firmei de consultanţă Hay Group.

53 afișări
Imaginea articolului Aproape jumătate dintre companiile din România ar putea reduce personalul

Aproape jumătate dintre companiile din România ar putea reduce personalul (Imagine: Mediafax Foto)

Analiza "Hay Group’s Global Employee Pay and Staffing Survey", realizată în luna noiembrie, cuprinde circa 2.600 de organizaţii din 91 ţări. Datele colectate au inclus informaţii despre schimbările privind creşterile salariilor de bază, privind bonusurile pe termen scurt şi lung, precum şi programele legate de compensaţii şi beneficii.

"România se încadrează în contextul european, 24% dintre companiile participante au declarat că rezultatele vor fi cu mult sub target-ul stabilit, iar 65% dintre acestea au reuşit să îşi atingă obiectivele stabilite pentru anul 2008", se arată în analiză.

În condiţiile crizei actuale, companiile iau în considerare o serie de măsuri care vizează atât menţinerea structurii organizatorice, cât şi îngheţarea salariilor şi schimbarea beneficiilor.

Astfel, 47% dintre organizaţii intenţionează, în 2009, să menţină structura organizatorică sau chiar să scadă numărul salariaţilor.

În ceea ce priveşte creşterile salariale, pentru anul viitor se estimează că acestea vor fi sub 9%, comparativ cu 2008, când majorările au fost în medie de 12,8%, în timp ce aproximativ 18% se gândesc să "îngheţe" salariile, potrivit studiului.

Cu toate acestea, 43% dintre companii consideră că pot interveni încă schimbări legate de previziunile de creşteri salariale pentru anul 2009.

Deşi majoritatea participanţilor la studiu din România apreciază că vor plăti bonusurile angajaţilor în 2008, doar 8% dintre operând schimbări în buget, 29% dintre companii planifică, pentru anul viitor, modificarea politicii de acordare a bonusurilor.

"Criza poate fi un moment oportun pentru organizaţii în a-şi regândi modul în care operează, având posibilitatea de a eficientiza activitatea care, până acum, s-a dezvoltat destul de haotic din prispa nevoilor de business şi necesităţii de a reacţiona agresiv la situaţia pieţei şi la mişcările competiţiei", a declarat, într-un comunicat, Alina Popescu, reward information services manager Hay Group România.

Ea a explicat că, în următoarea perioadă, accentul trebuie pus pe sisteme de management al performanţei, care vor ajuta companiile să investească mai eficient bugetul de salarii mult mai redus faţă de anii precedenţii şi să motiveze angajaţii.

Autorii studiului au arătat că, la nivel mondial, numărul companiilor care se aşteaptă ca rezultatele din 2008 să fie semnificativ mai mici faţă de planurile stabilite la început de an s-a dublat faţă de luna martie.

Astfel, în luna martie numai 12% dintre companii se arătau îngrijorate că rezultatele în acest an vor fi mai mici decât ceea ce au estimat la sfârşitului anului 2007, în luna noiembrie ajungându-se la 31%.

De asemenea, 62% dintre cei chestionaţi au raportat ca rezultatele au fost apropiate de obiectivele stabilite pentru anul 2008.

Cel mai afectat sector este cel de retail, 63% dintre companiile din domeniu aştepându-se, potrivit analizei Hay, ca rezultatele să fie sub aşteptări, pe fondul reducerii consumului şi al constrângerilor pieţei financiare pentru creditele de consum.

Africa şi Orientul Mijlociu sunt cel mai puţin afectate regiuni din lume de criza economică mondială, cu numai 9% dintre companiile din Africa şi 12% din Orientul Mijlociu care cred că rezultatele sunt cu mult sub planurile stabilite.

Europa este regiunea cea mai afectată de criza economică, astfel că peste 57% dintre organizaţii planifică să "îngheţe" sau să reducă numărul de angajaţi, fiind peste rezultatul mediu global de 48%.

În acest an, majorările salariale în Europa au fost în medie de 5%, iar previziunile pentru anul viitor arată o creştere mai mică de 4%.

De asemenea, 39% dintre companiile europene participante au specificat că pot interveni schimbări în ceea ce priveşte previziunile pentru 2009.

Compania internaţională de consultanţă în management Hay Group are 86 de birouri în 47 de ţări şi peste 26.000 angajaţi, clienţii grupului povenind din sectorul privat şi public, din toate domeniile de activitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici