Aproximativ 30 de tinere participă la "Marşul Mireselor"

Aproximativ 30 de tinere îmbrăcate în rochii de mireasă au început, joi, un marş al tăcerii, din Piaţa Victoriei din Capitală, prin care doresc încetarea violenţei în familie, după ce, în ultimii patru ani, în România, peste 200 de femei au murit în urma actelor de violenţă din familie.

38 afișări
Imaginea articolului Aproximativ 30 de tinere participă la "Marşul Mireselor"

Aproximativ 30 de tinere participă la "Marşul Mireselor" (Imagine: MEdiafax Foto)

Miresele vor traversa Piaţa Romană şi Piaţa Universităţii, urmând ca în jurul orei 13.00 să păstreze un moment de reculegere în parcul din Piaţa Unirii.

"Acest manifest doreşte să tragă un semnal de alarmă asupra fenomenului de violenţă domestică, acesta fiind prezent în majoritatea familiilor din România. În ultimii patru ani, au fost înregistrate la nivelul întregii ţări 33.730 de cazuri de vilenţă în familie provocând moartea a 224 de femei. În anul 2007, în Bucureşti au fost înregistrate 7.483 de cazuri de vilenţă domestică, majoritatea asupra femeilor. De asemenea, în România, anul trecut, s-au înregistrat peste 50 de decese de sex feminin tot din această cauză", susţin organizatorii, Fundaţia Sensiblu şi revista Marie-Claire.

TITLURILE ZILEI

Tinerele îmbrăcate în rochii de mireasă poartă pancarte prin care îndeamnă la stoparea acestui gen de violenţă: "Implică-te! Indiferenţa nu salvează vieţi", "Coşmarul începe după prima palmă", "Stop violenţei în familie", "Bătaia nu este ruptă din rai", "Refuz un abuz".

Marşului tăcerii i s-a alăturat iniţiatorul Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, Mona Muscă, care consideră că după prima palmă, în 99,9 la sută dintre cazuri, violenţa în familie continuă.

"Violenţa este o formă de manifestare a controlului asupra unei persoane mai slabe decât tine şi acesta, cu siguranţă, nu este un gest bărbătesc", a declarat Mona Muscă.

Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei, fenomenul violenţei în familie nu ţine cont de vârstă sau de statutul social, din statistici rezultând că 56 la sută dintre victime provin din mediul urban şi 44 la sută din mediul rural, iar categoria de vârstă în care se regăsesc 40 la sută din cazuri este între 25 şi 45 de ani.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici