Aproximativ 600 de militari români şi aliaţi participă la exerciţiul multinaţional „Dacian Strike 23”

Aproximativ 600 de militari români şi aliaţi iau parte, săptămâna aceasta, la exerciţiul multinaţional „Dacian Strike 23” (DAST23), care se desfăşoară în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, din judeţul Galaţi.

218 afișări
Imaginea articolului Aproximativ 600 de militari români şi aliaţi participă la exerciţiul multinaţional „Dacian Strike 23”

La pregătirea DAST23, exerciţiu planificat şi condus de Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est, participă, în principal, capabilităţi ale Comandamentului Multinaţional de Brigadă Sud-Est, Brigăzii 1 Luptă (SUA), Diviziei 10 Vânători de Munte (SUA), Grupului de Luptă NATO din România, Brigăzii de Informaţii Militare şi Batalionului 52 LAROM.

De asemenea, la exerciţiu sunt prezente forţe şi mijloace ale Forţelor Aeriene Române (IAR 99 Şoim, IAR 330 Puma Socat şi IAR 330 în configuraţie MEDEVAC), Forţelor Aeriene Italiene (Eurofighter Typhoon EF2000), respectiv din Poligonul de antrenament Novo Selo/Bulgaria şi Grupul de Luptă NATO din Bulgaria.

DAST23, care are loc în perioda 12 - 16 iunie, face parte din seria de exerciţii „Dacian Strike”, fiind la prima iteraţie din 2023.

Acesta este un exerciţiu de comandament de tip joint (întrunit) cu trupe în teren, care urmăreşte antrenarea şi validarea echipei de conducere a focului întrunit a Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est în exercitarea controlului spaţiului de luptă aerian şi terestru din responsabilitate, prin integrarea tuturor elementelor şi structurilor de tragere din compunere.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici