Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoţi la controlul judiciar, pentru a-l feri de întrebări - VIDEO, FOTO

Peste 20 de preoţi l-au însoţit, joi, pe Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa, unde acesta s-a prezentat pentru formalităţile impuse de controlul judiciar, pentru a-l feri de întrebările presei, făcând un zid de protecţie în jurul său.

19526 afișări
Imaginea articolului Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoţi la controlul judiciar, pentru a-l feri de întrebări - VIDEO, FOTO

Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoţi la controlul judiciar

Arhiepiscopul Tomisului a fost pus sub control judiciar din data de 17 octombrie, într-un dosar cu un prejudiciu estimat la peste un milion de lei instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar de atunci trebuie să se prezinte săptămânal la sediul IPJ Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pentru că la precedentele vizite prelatul a fost aşteptat de presă, dar şi de câţiva contestatari, joi dimineaţă peste 20 de preoţi s-au prezentat la sediul la Poliţiei Judeţeană spre a-l proteja pe acesta.

Ei au spus că au venit "spontan” pentru a "apăra Biserica Ortodoxă Română”.

Cei peste 20 de preoţi au făcut zid în jurul prelatului, atât la intrarea şi la ieşire, cât şi în sediul IPJ Constanţa.

În octombrie, IPS Teodosie a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, luni, pentru luare de mită şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Procurorii susţineau că acţiunile IPS Teodosie şi ale complicilor au provocat un prejudiciu de peste 1 milion de lei.

"În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului împreună cu ceilalţi inculpaţi au folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene. În declaraţiile prezentate la A.P.I.A., inculpaţii au declarat în mod nereal că utilizează anumite suprafeţe agricole având categoriile de folosinţă 'vii pe rod cu struguri pentru vin/vii pe rod cu struguri nobili pentru vin', în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.(...) Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.356.973 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 148.610,21 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei, în anul 2016 plăţile nefiind încă autorizate (această faptă a rămas în faza tentativei)", se arăta într-un comunicat al DNA.

În plus, în primăvară, IPS Teodosie, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, ar fi primit de la o persoană suma de 500 de euro.

În urmă cu câteva săptămâni, IPJ Constanţa a dispus cercetarea disciplinară a doi poliţişti care i-ar fi permis Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, aflat sub control judiciar, să intre în instituţie pe uşa destinată cadrelor, şi nu pe cea principală.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici