Asociaţia Magistraţilor din România: Graba cu care s-a soluţionat dosarul judecătorului Cristi Danileţ ridică semne de întrebare

Asociaţia Magistraţilor din România susţine că graba cu care instanţa a soluţionat dosarul lui Cristi Danileţ şi a dispus suspendarea hotărârii de revocare din funcţia de membru al CSM ridică semne de întrebare, cerând să fie făcută publică împrejurarea care a determinat "extrema urgenţă judiciară".

201 afișări
Imaginea articolului Asociaţia Magistraţilor din România: Graba cu care s-a soluţionat dosarul judecătorului Cristi Danileţ ridică semne de întrebare

Cristi Danileţ (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) este surprinsă de rapiditatea soluţionării litigiului înregistrat sub nr. 3755/2/2013 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, litigiu ce l-a avut ca protagonist pe domnul judecător Danileţ Cristi Vasilică şi care, în numai trei zile lucrătoare, s-a finalizat prin reîntoarcerea acestuia la calitatea de membru în Consiliul Superior al Magistraturii, contrar voinţei a peste 1.200 de judecători. Este important de cunoscut dacă procedura scrisă, prealabilă judecăţii, cu termene minime respectate în situaţia oricărui alt litigiu, conform noii proceduri civile sub a cărei incidenţă s-a soluţionat cauza, a fost parcursă cu adevărat", arată miercuri organizaţia profesională, într-o scrisoarea deschisă.

Reprezentanţii AMR consideră că graba cu care s-au dispus măsurile în dosarul lui Danileţ de pe rolul Curţii de Apel Bucureşti "este de natură să ridice foarte multe semne de întrebare", având în vedere că pe 23 mai dosarul a fost înregistrat, iar pe 24 mai s-a dispus preschimbarea termenului de la data de 14 iunie la 27 mai, când s-a dat şi soluţia.

"Aceste aspecte nu sunt deloc neglijabile şi întregul sistem judiciar, dar mai ales opinia publică, trebuie să primească de îndată răspunsuri clare cu privire la ele, fundamentate numai pe argumente legale. Dorim să cunoaştem modalitatea în care au fost îndeplinite şi respectate procedurile, dar şi măsura în care s-a asigurat şi garantat dreptul la apărare pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, instituţie a cărei existenţă nu e justificată decât de considerentul exclusiv al asigurării independenţei sistemului judiciar - indiferent de forma în care se realizează acest lucru, şi nu de interese de grup ori mult mai restrânse, la nivel de individ", au scris reprezentanţii AMR în documentul citat.

Asociaţia Magistraţilor din România a solicitat public, "în numele tuturor magistraţilor", să fie cunoscută împrejurarea ce a determinat ca dosarul judecătorului Cristi Danileţ să devină subiect de "extremă urgenţă judiciară".

În opinia reprezentanţilor AMR, dosarul a fost soluţionat urgent pentru a împiedica asociaţia să formuleze o cerere de intervenţie în dosarul lui Cristi Danileţ.

"Chiar dacă domnul judecător Danileţ Cristi Vasilică, căzut în dizgraţia totală a celor pe care are pretenţia că i-a reprezentat, a ales o metodă fulger de ieşire din situaţia de criză în care afirma că se afla, acest lucru nu-i va aduce un plus de respect din partea magistraţilor care au înţeles deja să-i retragă votul de încredere. Ar trebui să cunoască şi să fi învăţat faptul că prestigiul unui magistrat nu poate fi clădit pe mecanisme care nu fac în niciun caz cinste profesiei, iar puntea pe care speră că o poate reclădi spre inima sistemului judiciar nu mai are nicio şansă să devină o realitate", se mai menţionează în scrisoarea deschisă.

Reprezentanţii AMR susţin că aceeaşi critică îi este adusă şi judecătoarei Alina Ghica, care s-a întors în CSM după ce Curtea de Apel Galaţi a suspendat hotărârea de revocare a ei din funcţia de membru al CSM.

"Critica formulată privind modalitatea în care judecătorul Danileţ Cristi Vasilică, revocat din funcţia de membru CSM, a revenit în Consiliu, pe uşa din dos, este aplicabilă şi doamnei judecător Ghica Alina Nicoleta, care la rândul ei, în încercare de a apăra nu ştim care principiile, a uitat de acei care pe cât de generos i-au dat odată un vot de încredere, pe atât de dezamăgiţi i l-au retras.Tot ce pare a fi o victorie azi, nu reprezintă decât un alt pas din drumul pe care cei doi au pornit demult şi care i-au înstrăinat şi rupt de sistemul judiciar. Bătăliile mărunte şi meschine sperăm să le aducă satisfacţii pe măsură", mai arată AMR în scrisoarea deschisă.

Cristi Danileţ şi Alina Ghica şi-au reluat activitatea ca membri în CSM după ce, săptămâna trecută, Curtea de Apel Bucureşti şi, respectiv, Curtea de Apel Galaţi au decis suspendarea hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a decis revocarea lor din funcţii.

Curtea de Apel Bucureşti a admis în 27 mai cererea lui Danileţ de anulare a hotărârii Plenului CSM din 26 februarie privind revocarea lui. De asemenea, instanţa a decis suspendarea executării hotărârii Plenului Consiliului până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de anulare a acestei hotărâri. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Instanţa Curţii de Apel Galaţi a admis, în 30 mai, cererea Alinei Ghica de suspendare a hotărârii Plenului CSM din 26 februarie privind revocarea ei din funcţia de membru ales al CSM, până la pronunţarea unei decizii definitive în cazul cererii de anulare a actului atacat. Şi această decizie poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici