Atenţie, şoferi! Restricţii de circulaţie în staţiunea Sinaia. Autorităţile recomandă variantă ocolitoare

Circulaţia rutieră în centrul staţiunii Sinaia va fi restricţionată pe mai multe tronsoane de drum, începând din 29 iulie, timp de două luni, din cauza unor lucrări de reabilitare a carosabilului, autorităţile recomandând şoferilor să aleagă ca variantă ocolitoare DN1.

602 afișări
Imaginea articolului Atenţie, şoferi! Restricţii de circulaţie în staţiunea Sinaia. Autorităţile recomandă variantă ocolitoare

Atenţie, şoferi! Restricţii de circulaţie în staţiunea Sinaia. Autorităţile recomandă variantă ocolitoare (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sinaia, începând din 29 iulie, timp de aproximativ două luni, traficul rutier va fi restricţionat pe un tronson al bulevardului Carol I, de la intersecţia cu strada Cuza Vodă şi Piaţa Unirii, până la sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Aosta.

Lucrările vor începe în 29 iulie.

Pe un alt tronson din acelaşi bulevard, respectiv din dreptul sensului giratoriu de la intersecţia cu strada Mihail Kogălniceanu până la intersecţia cu strada Cuza Vodă s-a turnat stratul de balast stabilizat şi urmează să fie turnat primul strat de asfalt.

Pe cele două tronsoane de drum circulaţia rutieră va fi blocată până la finalizarea lucrărilor, iar circulaţia pietonală se poate desfăşura fără restricţii.

Conform Primăriei Sinaia, turiştii şi localnicii au acces către toate obiectivele turistice şi unităţile de cazare, folosind rutele alternative, iar activitatea comercială pe zona centrală a oraşului se va desfăşura în condiţii normale.

Şoferilor aflaţi în tranzit autorităţile locale din Sinaia le recomandă ca variantă ocolitoare DN1.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici