Atribuirea biletelor de tratament în staţiunea Covasna, întârziată din cauza contestaţiilor

Atribuirea biletelor de tratament balnear în staţiunea Covasna, eliberate de Casa Naţională de Pensii, este întârziată ca urmare a contestaţiilor depuse de una dintre societăţile participante la licitaţie, astfel că peste 2.000 de turişti, aşteptaţi în luna aprilie, nu au mai putut veni.

709 afișări
Imaginea articolului Atribuirea biletelor de tratament în staţiunea Covasna, întârziată din cauza contestaţiilor

Atribuirea biletelor de tratament în staţiunea Covasna, întârziată din cauza contestaţiilor (Imagine: Tudor Costi/ Arhiva Mediafax Foto)

Prefectul de Covasna, Marius Popică, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că atribuirea biletelor de tratament balnear în staţiunea Covasna este întârziată din cauza contestaţiilor depuse de una dintre societăţile participante la licitaţia de atribuire şi că speră ca în cel mai scurt timp Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor să rezolve acest litigiu.

"Biletele de tratament nu se vor pierde, ci vor fi realocate pe alte perioade, astfel că va rămâne acelaşi număr de bilete de tratament în Covasna", a precizat prefectul Popică.

Preşedintele Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, a declarat corespondentului MEDIAFAX că marea majoritate a turiştilor care vin în Covasna sunt cei care beneficiază de aceste bilete de tratament subvenţionate de stat, drept urmare o lună fără aceşti turişti înseamnă o mare pierdere pentru staţiune.

"La începutul lunii aprilie trebuia să vină prima serie, iar în a doua parte a lunii a doua serie, ceea ce înseamnă în total peste 2.000 de turişti. Sperăm că în scurt timp acest conflict comercial se va rezolva, altfel va pierde mult staţiunea Covasna unde foarte mulţi localnici sunt angajaţi la aceste hoteluri", a spus preşedintele Sanitas Covasna.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici