AUDIERI la CSM: Elena Hosu vrea poliţie judiciară proprie la DIICOT, după modelul de la DNA

Elena Giorgiana Hosu, propusă pentru postul de adjunct al şefului DIICOT şi intervievată joi la Consiliul Superior al Magistraturii, are ca principal obiectiv crearea unei structuri de poliţie judiciară proprie, similară celei de la DNA.

513 afișări
Imaginea articolului AUDIERI la CSM: Elena Hosu vrea poliţie judiciară proprie la DIICOT, după modelul de la DNA

Elena Hosu vrea poliţie judiciară proprie la DIICOT, după modelul de la DNA (Imagine: Andreea Alexandru / Arhiva MediafaxFoto)

Hosu, propusă de premierul Victor Ponta pentru postul de adjunct al procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), are o experienţă de 17 ani ca procuror, dar şi experienţă managerială.

Magistratul primea din partea CSM, pentru activitatea din 2004, calificativul "foarte bine" la momentul propunerii sale pentru funcţia de şef Birou de combatere a macrocriminalităţii economico-financiare din cadrul DIICOT.

Elena Hosu l-a anchetat pe omul de afaceri israelian Sorin Shmuel Beraru pentru fraudarea societăţii CICO cu 3,65 milioane de dolari.

Ea va fi intervievată, joi, de Secţia pentru procurori a CSM, după Laura Codruţa Kovesi, propusă pentru şefia DNA, şi Alina Bica, propusă pentru şefia DIICOT.

Elena Hosu arată în proiectul de management că unul dintre obiectivele sale strategice este o practică judiciară unitară, tot ea dorind crearea unei structuri de poliţie judiciară proprie, similară DNA.

"Obiectivul permanent îl reprezintă combaterea criminalităţii organizate şi a terorismului, apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în condiţii de credibilitate şi corectitudine, cu respectarea dispoziţiilor legii interne şi a Convenţiei Europene privind Drepturile Omului, semnată la Roma, ca prim instrument de drept internaţional care apără individul în faţa statului, precum şi cu respectarea jurisprudenţei Curţii Europene", a scris Hosu în proiect.

Obiectivele strategice ale celei propuse pentru postul de adjunct al procurorului şef al DIICOT sunt consolidarea capacităţii de reacţie la fenomenul infracţional, menţinerea gradului de integritate profesională şi morală a procurilor şi a personalului auxiliar, dar şi o practică judiciară unitară şi menţinerea valorii profesionale a acestora.

"Consolidarea instituţională a DIICOT pentru asigurarea unei stabilităţi legislative proprii, consecutiv cu asigurarea unor reguli clare şi precise de competenţă materială a conservării tehnicilor speciale de investigaţie, precum şi pentru alocarea unor resurse umane şi materiale corespunzătoare" reprezintă un alt obiectiv strategic al Elenei Hosu.

De asemenea, cea propusă pentru postul de adjunct al şefului DIICOT are în vedere crearea unei structuri de poliţie judiciară proprie, similară DNA, "în conformitate cu evoluţia şi tendinţele criminalităţii în plan naţional şi internaţional", dinamizarea activităţii în materia infracţiunilor de criminalitate economico-financiară, precum şi creşterea activităţilor de cooperare judiciară internaţională, prin încheierea unor acorduri specifice cu structurile similare DIICOT din ţări unde cazuistica infracţională cu cetăţeni români este una semnificativă, respectiv Franţa, Spania, Olanda sau Marea Britanie.

Elena Hosu mai propune în proiectul de management remedierea deficitului de personal, prin organizarea interviurilor necesare ocupării posturilor vacante, eficientizarea acţiunilor de recuperare a prejudiciilor cauzate prin săvârşirea infracţiunilor grave, precum şi gândirea unor strategii comune cu instituţii ca Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Agenţia Naţională Antidrog, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, Oficiul Român pentru Emigrări, pentru a avea asigurat un schimb de informaţii operativ.

Printre măsurile propuse în proiect se mai regăsesc intensificarea contactelor cu reprezentanţii României la EUROJUST, mai ales în condiţiile în care unul dintre aceştia este procuror DIICOT, aplicarea riguroasă a criteriilor de evaluare atât în cazul procurorilor, cât şi în cazul personalului auxiliar şi specialiştilor, accesul procurorilor la sistemul informatizat al cazierului judiciar şi fiscal, pregătirea profesională a acestora pentru implementarea noilor coduri, dar şi continuarea modernizării sediilor DIICOT şi identificarea unui sediu propriu pentru DIICOT- Structura Centrală, astfel încât activitatea acesteia să se desfăşoare în parametrii optimi.

"Consider că experienţa profesională acumulată, precum şi viziunea pe care o am cu privire la ceea ce trebuie să rămână DIICOT ca vector principal în combaterea actelor de crimă organizată şi terorism, îmi permite să păstrez această structură mobilă şi eficientă, cu acţiuni desfăşurate în timp real şi util, astfel încât valorile sociale protejate de lege să fie apărate iar ordinea de drept să fie menţinută", se mai arată în document.

Elena Giorgiana Hosu nu are case, terenuri şi autoturisme, conform declaraţiei de avere din 15 iunie 2012.

Procurorul a vândut în februarie 2012 un autoturism către SC Despăgubiri Accidente, Vătămări SRL, firmă la care figurează angajat soţul ei, pentru suma de 30.268 de lei, iar în martie 2012 a cumpărat de la aceeaşi firmă o altă maşină, pe care, peste trei zile, a vândut-o aceleiaşi societăţi, obţinând din aceste tranzacţii venituri de 42.333 lei, potrivit aceluiaşi document.

Elena Giorgiana Hosu are datorii contractate în 2006 şi 2010 de la Volksbank şi Garanti Bank, în valoare de 10.000 de euro şi 25.000 de euro, scadente în 2016, respectiv 2020.

În anul fiscal anterior depunerii declaraţiei, a câştigat 154.899 lei, brut, de la DIICOT.

Hosu a mai notat în declaraţia de avere veniturile soţului, Dan Hosu, respectiv 43.200 de lei pensia de serviciu de la Poliţia Română şi 100.800 de lei net de la SC Despăgubiri Accidente, Vătămări SRL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici