Autonomia secuilor: Ce ar presupune şi de ce ne-am aştepta la abuzuri

  • Autonomia Ţinutului Secuiesc este unul dintre subiectele momentului, după ce Camera Deputaţilor a adoptat, tacit, o propunere legislativă în acest sens
  • Preşedintele Klaus Iohannis acuză PSD de o înţelegere cu UDMR şi Viktor Orban
  • Maghiarii vor scuze de la şeful statului, în timp ce Senatul e aşteptat să dea votul final
1168 afișări
Imaginea articolului Autonomia secuilor: Ce ar presupune şi de ce ne-am aştepta la abuzuri

Sursa foto: Profimedia

Propunerea legislativă care stabileşte ca locuitorii Ţinutului Secuiesc să se constituie în comunitate autonomă, "în scopul asigurării egalităţii de şanse a cetăţenilor şi protecţiei identităţii naţionale maghiare", a devenit poate subiectul zilei, după ce documentul a fost adoptat tacit de deputaţi, adică fără a exista vreo dezbatere sau sesiune de vot.

Reacţiile la nivel politic nu s-au lăsat aşteptate, iar Klaus Iohannis a acuzat PSD că ar avea o înţelegere cu Viktor Orban „să dea Ardealul ungurilor”. La scurt timp, a venit şi reacţia celor de la UDMR, care i-au cerut şefului statului, prin intermediul lui Kelemen Hunor, să îşi ceară scuze pentru că instigă împotriva maghiarilor.

În linii mari, autonomia secuilor ar însemna oficializarea mai multor drepturi pentru locuitorii din judeţele Harghita, Covasna şi unii dintre locuitorii din Mureş. Printre acestea, folosirea limbii materne în administraţie publică şi justiţie, aspecte deja întâlnite adesea în aceste comunităţi, precum şi administrarea unor bugete proprii.

Din perspectiva abuzurilor, ne putem gândi că un secui din Covasna sau Harghita ar urma să aibă mai multe drepturi decât un etnic maghiar din Cluj sau Bihor, de exemplu.

În egală măsură, cum s-ar face accesul la educaţie sau religie?

Desigur, toate aceste întrebări ar putea rămâne fără răspuns dacă plenul Senatului, întrunit la această oră, va vota pentru respingerea propunerii legislative, aşa cum au anunţat liderii partidelor. De-a lungul anilor, au existat mai multe prevederi similare respinse de Parlament, ultima în 2018. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici