Autorul accidentului de la Predeal, reţinut de poliţişti (Video)

Şoferul maşinii de teren care a căzut, duminică dimineaţă, de pe pasarelă pe calea ferată din Predeal a fugit de la locul accidentului, el fiind prins şi reţinut de poliţişti câteva ore mai târziu, la Spitalul Judeţean Braşov, unde mersese să se intereseze de starea victimelor.

892 afișări
Imaginea articolului Autorul accidentului de la Predeal, reţinut de poliţişti (Video)

Două persoane şi-au pierdut viaţa, după ce o maşină de teren a căzut pe calea ferată

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, accidentul s-a produs în jurul orei 5.55, pe bulevardul Libertăţii din Predeal, pe pasarela peste calea ferată, unde un autoturism BMW X5, în care se aflau opt tineri cu vârsta până în 24 de ani, a căzut pe calea ferată, după ce şoferul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei şi a poleiului de pe şosea. Maşina a căzut în gol de la zece metri înălţime şi a rupt firele de înaltă tensiune, ajungând apoi pe calea ferată.

În urma accidentului, două tinere în vârstă de 21 şi 24 de ani au murit pe loc, iar alte patru persoane au fost rănite şi transportate la spital. Cele două tinere, Camelia Susanu (24 ani) şi Cristina Moraru (21 ani), se aflau pe bancheta din spate a maşinii.

Ceilalţi patru pasageri şi şoferul au scăpat cu viaţă după ce au fost aruncaţi prin geamurile maşinii, în urma impactului. Trei dintre victime au fost internate la secţia de neurochirurgie, având multiple traumatisme craniene, fracturi ale membrelor şi bazinului, însă viaţa lor nu este în pericol. Al patrulea rănit, care a suferit răni mai uşoare, a fost lăsat să plece acasă după ce a primit îngrijiri medicale, a declarat dr. Laura Minea de la Spitalul Judeţean Braşov.

Autorul accidentului de la Predeal, reţinut de poliţişti după ce a fugit de la faţa locului

Şoferul, Lucian Silviu Urban, în vârstă de 28 de ani, cu domiciliul în Marea Britanie, a scăpat cu răni uşoare şi a fugit de la locul accidentului.

După câteva ore, însă, el a mers la Spitalul Judeţean Braşov pentru a se interesa de starea de sănătate a celor trei prieteni ai săi care au fost răniţi în accident şi internaţi la această unitate medicală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisarul-şef Liviu Naghi.

"Şoferul a părăsit locul accidentului. El a fost identificat şi prins apoi la spital. Urmează să i recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei şi să fie audiat", a spus Naghi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici