Axinia: Ministerul are bani pentru plata angajaţilor CFR în acest an

Ministerul Transporturilor dispune de fondurile necesare pentru plata salariilor angajaţilor din sistemul feroviar până la sfârşitul anului, a declarat, marţi, subsecretarul de stat Constantin Axinia.

26 afișări
Imaginea articolului Axinia: Ministerul are bani pentru plata angajaţilor CFR în acest an

Axinia: Ministerul are bani pentru plata angajaţilor CFR în acest an (Imagine din arhivă; Liviu Chirică/Mediafax Foto)

"Sindicatele nu o să spună niciodată că sunt de acord cu disponibilizările, dar, oricum, până la sfârşitul anului, avem fondurile necesare pentru plata salariilor feroviarilor", a afirmat oficialul Ministerului Transporturilor.

El a mai adăugat că nu va mai negocia cu sindicatele, discuţiile viitoare urmând să se poarte la nivelul directorilor generali.

Ministerul Transporturilor a pregătit un proiect de ordonanţă prin care peste 10.300 de angajaţi vor fi concediaţi de la companiile din sectorul feroviar şi vor primi dublul salariului mediu net pe economie, la data încetării contractului de muncă, indemnizaţie de şomaj şi un venit lunar de completare pe parcursul a 20-24 luni, în funcţie de vechimea în activitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici