Băsescu a decorat doi militari români pentru misiuni executate în Afganistan

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de decorare a doi caporali clasa a III-a, pentru profesionalismul şi curajul excepţional dovedite pe timpul executării misiunilor în teatrul de operaţii din Afganistan.

332 afișări
Imaginea articolului Băsescu a decorat doi militari români pentru misiuni executate în Afganistan

Băsescu a decorat doi militari români pentru misiuni executate în Afganistan (Imagine: Mediafax Foto)

Astfel, conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale remis vineri agenţiei MEDIAFAX, preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul de decorare a caporalului clasa a III-a Paul-Mihai Marian Dăscălescu şi a caporalului clasa a III-a Gheorghe-Iulian Mihăianu.

"În semn de apreciere pentru profesionalismul şi curajul excepţional dovedite pe timpul executării misiunilor în Teatrul de operaţii din Afganistan, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a conferit Medalia «Bărbăţie şi Credinţă» clasa a II-a, cu însemn de război, pentru militari domnului caporal clasa a III-a Paul-Mihai Marian Dăscălescu şi domnului caporal clasa a III-a Gheorghe-Iulian Mihăianu", precizează sursa citată.

Potrivit comunicatului, decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici