Băsescu, despre Tiberiu Niţu: În toamnă eu nu l-am respins pe el, ci procedura

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, referitor la nominalizarea lui Tiberiu Niţu ca procuror general, că în toamnă, când a refuzat numirea acestuia pentru aceeaşi funcţie şi a lui Ioan Irimie ca şef la DNA, el a contestat de fapt procedura netransparentă derulată de fostul ministru Pivniceru.

431 afișări
Imaginea articolului Băsescu, despre Tiberiu Niţu: În toamnă eu nu l-am respins pe el, ci procedura

Tiberiu Niţu (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

"Tiberiu Niţu este o nominalizare, a fost adjunct al Parchetului General. Deci, reţineţi: eu nu am respins pe niciunul dintre cei doi procurori, ci pentru procedură, modul cum s-a spus că e transparent, dar nu a fost transparent", a afirmat Băsescu în conferinţa de presă de joi.

Băsescu a mai arătat că persoanele propuse miercuri de ministrul interimar al Justiţiei, premierul Victor Ponta, sunt oameni care au avut rezultate în funcţiile deţinute până acum.

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a transmis, la finele lunii decembrie 2012, preşedintelui Traian Băsescu propunerile pentru numirea lui Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie.

Preşedintele Traian Băsescu spunea, la începutul lunii ianuarie, la CSM, că, potrivit articolului 134 din Constituţie, Consiliul trebuie să facă propunerile pentru funcţia de procuror general şi cea de şef al DNA, el solicitând CSM să-i trimită un punct de vedere pe această temă.

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis ministrului Justiţiei hotărârea Secţiei pentru procurori din 22 noiembrie privind avizarea negativă a celor două propuneri. Avizul CSM de pe 22 noiembrie era consultativ, decizia finală aparţinând şefului statului.

Preşedintele Traian Băsescu a respins, în 18 ianuarie, propunerile privind numirile lui Tiberiu-Mihail Niţu şi Ioan Irimie în funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi, respectiv, de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), trimise de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru.

"Motivaţia principală care a stat la baza deciziei domnului preşedinte Traian Băsescu este lipsa de transparenţă a procesului de selecţie organizat de Ministerul Justiţiei, care nu a fost stimulativ pentru ca un număr mai mare de procurori cu bune performanţe să se înscrie la procesul de selecţie", preciza Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă.

Preşedintele Traian Băsescu "atenţionează că pentru a accepta, în viitor, propunerile făcute de ministrul Justiţiei este necesară revizuirea totală a procedurii de selecţie a procurorilor care urmează a-i fi propuşi pentru funcţii de conducere în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în Direcţia Naţională Anticorupţie", menţiona sursa citată.

În 23 ianuarie, preşedintele Traian Băsescu declara că pentru a accepta o nominalizare la funcţiile de procuror general sau şef al DNA condiţia este ca persoana respectivă să fi avut performanţă, adică să fi avut "dosare grele" finalizate şi confirmate de instanţă. "Să văd că omul acela a avut dosare consistente şi le-a rezolvat", a afirmat preşedintele, arătând că aceştia trebuie să fie "procurori valoroşi şi responsabili pentru munca lor", care presupune şi confirmarea de către instanţele de judecată. Preşedintele a subliniat că el nu îi poate judeca profesional, că aceştia nu vor da un extemporal cu el, însă el vrea să vadă propuşi procurori care au făcut performanţă. El a adăugat că dosarele consistente rezolvate ar reprezenta pentru el şi "semnalul că respectivul procuror este şi apreciat în sistem".

Preşedintele a arătat că transparenţa pe care a cerut-o în ceea ce priveşte nominalizarea pentru aceste funcţii nu înseamnă să chemi televiziunile.

"Transparenţă nu înseamnă neapărat să faci examinarea procurorilor cu televiziunile. Înseamnă în primul rând ca prin mecanismul de evaluare să dai procurorilor sentimentul că va fi o decizie cinstită, să dai potenţialilor candidaţi sentimentul că nu se va opta pentru oameni uşor de manipulat şi că voinţa ta este să găseşti un procuror, doi, cinci procurori care să fie recunoscuţi că au avut dosare grele şi că le-au rezolvat fără mamă, fără tată", a subliniat preşedintele.

Şeful statului a arătat că transparenţă în opinia sa poate însemna şi discuţii ale sale cu ministrul Justiţiei şi CSM, ca factori implicaţi, privind mecanismul de nominalizare sau persoanele candidate. "Transparenţă poate să însemne şi să ne întâlnim cei trei factori implicaţi, unii mai mult, alţii mai puţin: Preşedinţie, ministrul Justiţiei, CSM şi să stabilim mecanismul sau omul", a mai spus Băsescu.

În 25 ianuarie, preşedintele Trăian Băsescu a declarat că propune, ca soluţie de deblocare a impasului în desemnarea procurorului general şi a procurorului-şef al DNA, selectarea acestora de către CSM şi acceptarea persoanelor rezultate fără rezerve de către Ministerul Justiţiei şi Presedinţie.

Băsescu a arătat că această soluţie poate fi funcţională dacă Guvernul şi ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, se vor pune de acord cu el să accepte din start cele două persoane selectate de CSM şi să deruleze apoi rapid procedura de desemnare prevazută de lege.

"Având în vedere că CSM îi supraveghează în activitate, soluţia ar fi să avem încredere în CSM şi noi să ne angajăm să respectăm recomandările", a spus Băsescu, insistând asupra neutralităţii CSM şi a eliminării astfel a suspiciunilor privind politizarea sau lipsa de transparenţă a procedurii de selecţie.

El a precizat că s-a gândit la această soluţie după ce a avansat, într-o întâlnire cu premierul Victor Ponta şi preşedinţii Camerelor, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, propunerea ca selecţia celor doi procurori şefi să se facă de către o comisie în care să fie câte doi reprezentanţi ai CSM, Ministerului Justiţiei şi Presedinţiei, variantă neacceptată de cei trei.

Potrivit lui Băsescu, odată acceptată şi aplicată soluţia responsabilizării CSM privind selecţia procurorului general şi a sefului DNA, acelaşi model ar putea fi extins şi la numirea adjuncţilor celor doi, precum şi la cea a şefilor de secţii din Parchete. "Putem extinde soluţia şi pentru celelalte funcţii de adjuncţi şi şefi de secţii", a spus el.

Preşedintele sublinia atunci că acceptarea acestei soluţii ar fi permis şi o remediere a modului de reflectare în raportul MCVde la finalul lunii ianuarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici