Băsescu: Un eventual eşec în progresul legat de dosarele de mare corupţie cu certitudine va aduce României un raport negativ. VEZI DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că raportul CE pe justiţie este unul intermediar, iar un eventual eşec în progresul legat de dosarele de mare corupţie cu certitudine va aduce României un raport negativ.

39 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Un eventual eşec în progresul legat de dosarele de mare corupţie cu certitudine va aduce României un raport negativ. VEZI DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Băsescu: Un eventual eşec în progresul legat de dosarele de mare corupţie cu certitudine va aduce României un raport negativ (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

  • Legat de afirmaţiile lui Bercea Mondial, preşedintele a spus: Fratele meu este un om neimplicat politic, a botezat, dar asta nu i-a folosit lui Bercea Mondial la nimic. Legea trebuie aplicată oricărui om, indiferent cine este el şi cine i-a botezat copiii. Nici el, nici eu n-a făcut vreodată casă bună sau prietenii cu oameni implicaţi în ilegalităţi.

  • MCV-ul nu are nicio legătură cu accesul României în spaţiul Schengen. Condiţiile de intrare în Schengen sunt menţionate în tratatul de aderare.

  • Instituţiile statului, în lupta cu crima organizată, trebuie să continue bătălia împotriva evaziunii fiscale, fie că este la nivelul firmelor, fie în comerţul cu legume-fructe, fie că vorbim de evaziunea fiscală pe piaţa muncii. Sunt obiectve majore ale instituţiilor statului. Nimeni nu mai poate dormi liniştit în aceste domenii când ştie că încalcă legea. Este un apel pe care îl fac la toţi cei implicaţi, să îşi reducă modul de a trăi cu evaziunea, pentru că nu vor mai trăi bine, vor avea probleme.

  • Remarc campaniile de discreditare a acţiunilor statului duse de unele trusturi de presă.

  • Raportul remarcă pozitiv funcţionarea DNA, Direcţia Anticorupţie din Ministerul de Interne, Parchetul, dar avem nevoie să funcţioneze întregul sistem. Trebuie să funcţioneze şi sistemul judecătoresc în ansamblul său. Cetăţenii nu vor putea căpăta încredere în stat dacă legile se vor aplica diferit.

  • Nu este în atributul magistraţilor judecători să gestioneze bugetul de stat al României.

  • Alegerile din CSM sunt menţionate în raport. Este aproape un obicei al unor judecători să creadă că sunt înaintea legii.

  • Raportul menţionează cazurile Ridzi şi Păsat. Niciodată n-o să cer Parlamentului lucruri care nu sunt în interes naţional.

  • Ineficienţa, lipsa de progres în judecarea cazurilor de corupţie la nivel înalt va fi un fenoment extrem de important dacă se va manifesta până la raportul din vara acestui an. Un eventual eşec în progresul legat de dosarele de mare corupţie cu certitudine va aduce României un raport negativ. Toţi trebuie să fim conştienţi.

  • Cel mai important lucru din raport este faptul că dosarele care vizează corupţia la nivel înalt încă nu se mişcă, şi aici responsabilitatea ICCJ este majoră.

  • Evoluţiile pozitive sunt elemente de normalitate.

  • Raportul prezintă obiectiv evoluţiile în domeniul justiţiei şi al luptei anticorupţie. Acest raport confirmă angajamentul României de a reforma justiţia. România a avut o atitudine constructivă faţă de recomandările Comisiei.

  • Raportul CE pe justiţie este un raport intermediar, produs la solicitarea României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici