Băsescu vizitează o fabrică la Urlaţi. A venit însoţit doar de SPP

Preşedintele Traian Băsescu vizitează, miercuri, fabrica Procter & Gamble care funcţionează în localitatea prahoveană Urlaţi, preşedintele venind în oraş însoţit doar de SPP, fără a avea ca antemergător maşini ale Poliţiei.

111 afișări
Imaginea articolului Băsescu vizitează o fabrică la Urlaţi. A venit însoţit doar de SPP

Băsescu vizitează o fabrică la Urlaţi. A venit însoţit doar de SPP (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Preşedintele participă la inaugurarea oficială a fabricii Procter & Gamble, deschisă în oraşul prahovean Urlaţi, situat în apropierea municipiului Ploieşti.

Şeful statului a sosit la fabrica din Urlaţi cu câteva minute înainte de ora 11:00, oră la care fusese anunţată vizita şefului statului.

Traian Băsescu este însoţit doar de angajaţii Serviciului de Protecţie şi Pază, coloana pezidenţială intrând în curtea fabricii Procter & Gamble fără a avea ca antemergător maşini ale Poliţiei Rutiere.

Şeful statului nu a venit la volanul Loganului cu care s-a deplasat în ultimele zile, ci într-una dintre maşinile de protocol.

Traian Băsescu a fost întâmpinat de reprezentanţii companiei Procter & Gamble şi, potrivit unor surse din companie, la ora transmiterii acestei ştiri are o discuţie cu conducerea P & G din România.

La vizita de la Urlaţi mai participă ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, prefectul judeţului, Adrian Dobre, subprefectul Gabriel Hornoiu, senatorul Teodor Meleşcanu, ales într-un colegiu uninominal din Prahova, precum şi alte oficialităţi judeţene şi locale.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Mediului şi Pădurilor, fabrica din Urlaţi este o fabrică producătoare de şampoane şi produse pentru îngrijirea părului, reprezentând o investiţie de peste o sută de milioane de euro.

În proporţie de 90 la sută din producţia fabricii este destinată comercializării pe pieţele din Europa de Sud-Est, această arie geografică putând fi extinsă către alte pieţe, precum Turcia, Rusia şi Ucraina.

Fabrica a fost construită pe baza principiilor durabilităţii şi inovării, fiind unul dintre cele mai avansate proiecte "verzi" dezvoltate în România, se mai arată în comunicatul citat.

Preşedintele Traian Băsescu a dat dispoziţie ca efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor să nu mai participe la asigurarea protecţiei sale, începând de vinerea trecută, ora 17.00, decizia fiind luată în contextul participarii unor angajaţi ai ministerului la un marş de protest pe care şeful statului îl consideră ilegal.

Şi premierul Emil Boc a solicitat verbal reprezentanţilor Poliţiei, la întoarcerea de la New York, să nu escorteze coloana oficială, fără o înştiinţare oficială, luni dimineaţă el parcurgând distanţa dintre locuinţă şi sediul Guvernului escortat doar de maşini ale Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP).

Marţi, premierul Boc a declarat că a decis să apeleze din nou la Poliţia Rutieră şi că decizia sa din ultimele zile de a renunţa la serviciile poliţiştilor a reprezentat modalitatea prin care a dorit să îşi exprime dezacordul faţă de persoane care au depăşit cadrul legal la protestele de săptămâna trecută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici