"BICICLEŞTI" - campanie Gândul şi ProSport: Oprescu să deschidă oraşul pentru pietoni şi biciclişti

Gândul şi ProSport au lansat, miercuri seară, campania "BICICLEŞTI" şi îi cer public primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, să închidă în luna octombrie, duminica, până la ora 18.00, traficul rutier de la Herăstrău, via Kiseleff, Calea Victoriei, până în Centrul Vechi.

368 afişări
Imaginea articolului "BICICLEŞTI" - campanie Gândul şi ProSport: Oprescu să deschidă oraşul pentru pietoni şi biciclişti

Îi cerem public primarului Oprescu să deschidă oraşul pentru pietoni şi biciclişti. SUSŢINE PETIŢIA PUBLICĂ

Gândul şi ProSport îşi doresc ca acest traseu să devină cea mai mare pistă de activităţi sportive de week-end din Capitală. "Îi spunem «bicicleşti», dar nu vorbim numai despre biciclete şi sport, cerem un loc pentru mişcare, plimbat cu rolele, cărucioarele pentru bebeluşi sau chiar, un cuvânt uitat de bucureşteni, promenadă. Ne gândim şi la cei care merg cu maşina şi nu vrem să blocăm oraşul, aşa că solicităm Poliţiei Rutiere să se alăture şi să găsească soluţii pentru ca în zone precum Piaţa Victoriei, intersecţia din apropierea Cercului Militar, Piaţa Revoluţiei, atât noi, cei ce vrem să facem mişcare, cât şi şoferii să putem trece alternativ", precizează iniţiatorii campaniei.

Ei fac apel la bucureşteni să sprijine campania pe o aplicaţie pe Facebook special creată, unde se poate da Like la cererea adresată primarului Sorin Oprescu. De pe aceeaşi aplicaţie se pot distribui afişele campaniei către prietenii celor care o accesează. Există şi un afiş adresat Iaşilor, Clujului şi Timişoarei, campania din Bucureşti fiind doar începutul.

ACCESEAZĂ AICI APLICAŢIA PE FACEBOOK PENTRU A SUSŢINE CAMPANIA BICICLEŞTI

De-a lungul acestei campanii, Gândul şi ProSport vor prezenta şi istoria Bucureştilor, timpurile în care "promenda" era un cuvânt des întâlnit şi vor arăta ce măsuri au luat alte ţări pentru a-şi încuraja cetăţenii să facă mişcare, precum şi ce infrastructură au dezvoltat în acest sens.

- Calea Victoriei, pe care Gândul şi Pro Sport o vor închisă în weekend - călătorie în timp alături de Miţa Biciclista pe drumul Braşovului la Uliţa Mare spre Sărindar

Loc de promenadă pentru boemii Micului Paris, gazdă a unora dintre cele mai importante şi frumoase clădiri din Capitală, Calea Victoriei a fost încă de la început una dintre cele mai importante artere ale Bucureştiului. Aici, printre actori, politicieni şi negustori ai vremii s-a remarcat prin nonconformismul său Maria Mihăescu pe care pasiunea pentru mersul pe bicicletă a transformat-o într-un simbol, rămânând în memoria colectivă drept Miţa Biciclista.

Denumit iniţial "Podul Mogoşoaiei", acesta a fost deschis în 1692, la patru ani după urcarea pe tronul Ţării Româneşti a lui Constantin Brâncoveanu. Vrând să aibă o cale de acces care să facă legătura între Palatul Domnesc şi moşia de la Mogoşoaia, acesta a cerut unirea Drumului Braşovului - porţiunea dintre Cercul Militar şi Piaţa Victoriei - şi Uliţa Mare spre Sărindar - porţiunea dintre Piaţa Naţiunilor Unite şi Bulevardul Regina Elisabeta.

"Astfel, într-o zi, din poarta casei sale de lângă gârlă (...),Vodă pune sfoară drept spre Mogoşoaia, tăind astfel uliţă nouă prin mahalaua existentă a Scorţarului, prin întinsele proprietăţi ale mătuşii sale Doamna Maria, văduva lui Şerban Vodă Cantacuzino, prin locurile Bălăceanului, văr bun şi cel mai duşmănit dintre duşmanii lui Brâncoveanu, în sfârşit, prin terenurile Zlătarilor şi, ieşind din oraş dincolo de mahalaua Sărindarilor, prin cele stăpânite de mănăstirile Snagov şi Căldăruşani", povesteşte Gheorghe Crutzescu, autorul cărţii "Podul Mogoşoaiei. Povestea unei străzi".

"Astfel (...) îşi croi Vodă un drum mai drept şi mai scurt spre moşia Măriei Sale. (...) Podul Mogoşoaii se deschisese şi deschis a rămas şi va rămâne cât or fi Bucureştii", adaugă acesta. Denumirea de "pod" a primit-o însă datorită felului în care a fost construită artera, a explicat pentru gândul istoricul Dan Falcan: "I se spunea aşa pentru că drumul era «podit» cu bârne. Adică fuseseră aşezate bârne transversale din lemn, trunchiuri de copac, de-a latul căii". Aceste bârne, numite "podini", măsurau circa opt metri, iar pe lateral erau construite şanţuri pentru scurgerea apei de ploaie. Cum nu existau trotuare, pe Podul Mogoşoaiei circulau deopotrivă oamenii şi trăsurile. Abia mai târziu, în anul 1824, în timpul lui Grigore al IV-lea Ghica, a fost pavat cu piatră de râu, iar în 1864 s-a început pavarea cu piatră cubică din granit, adusă din Scoţia. Curând, "de-a lungul uliţei noi croite, pe terenuri întinse cât o moşie, au început boierii să-şi facă case", mai scrie Crutzescu.

După urcarea pe tron a lui Carol I, în aprilie 1866, de-a lungul Podului Mogoşoaiei încep să fie construite unele dintre cele mai importante clădiri din Bucureşti, majoritatea rămase în picioare până azi. Se ridică biserici, prăvălii, magazine de lux, restaurante, hoteluri, diverse instituţii de stat, astfel că artera devine principalul loc de promenadă din Capitală. "Calea Victoriei era principala arteră şi cea mai circulată, iar de-a lungul său au fost ridicate principalele clădiri în perioada lui Carol I: Palatul Poştelor, Muzeul Naţional de Istorie, Ateneul, Palatul Regal, Palatul Telefoanelor, Teatrul Naţional, Casa Capşa, Hotel Bulevard, Biserica Zlătari", povesteşte Dan Falcan. "Acolo erau toate magazinele, toată viaţa de noapte. Tot ce era mai savuros şi mai spectaculos în Bucureştii Micului Paris se întâmpla aici", adaugă istoricul.

Astfel, la Berăria Gambrinus, deţinută de I.L.Caragiale, aduna în saloanele sale toţi marii actori care au debutat pe scena primului sediul al teatrului Naţional din Bucureşti – aflat, de asemenea, pe Calea Victoriei - şi ziariştii de la "Timpul", publicaţie la care au scris şi Mihai Eminescu, I.L. Caragiale şi Ioan Slavici.

La Casa Capşa, îşi dădeau întâlnire pictorii şi scriitorii, iar ducele Nicolae al Serbiei cu suita, foştii suverani ai Serbiei, Milan şi Natalia Obrenovici, Raymond Poincaré, fostul preşedinte al Republicii Franceze, sau premierul grec Eleftherios Venizelos aveau să-i treacă pragul mai târziu.

De asemenea, Palatul Cantacuzino, astăzi Muzeul Naţional "George Enescu", construit după planurile arhitectului Ion D. Berindey, a fost sediu al Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, iar Palatul Stirbey a fost reşedinţă pentru unele dintre cele mai proeminente personalităţi ale vieţii politice şi culturale, iar în perioada sa de glorie găzduia baluri spectaculoase.

Punct de referinţă era şi Teatrul Naţional. Clădirea însă a fost afectată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar mai târziu, demolată. "În 1944, Teatrul a fost bombardat, însă din greşeală", a explicat istoricul Dan Falcan pentru gândul. "Nemţii au vrut de fapt să bombardeze Palatul Regal, crezând că acolo se află regele şi Palatul Telefoanelor, pentru a întrerupe comunicaţiile, însă au ratat ţinta, iar bomba a căzut pe Teatrul Naţional. Planşeul a fost avariat de serios, dar nu ireparabil. Din păcate însă, nu s-a făcut nimic pentru repararea şi restaurarea acestuia, iar regimul comunist a considerat că e mai bine să-l dărâme. A fost mare păcat", mai spune istoricul. Dărâmată a fost şi Biserica Sărindar, în locul ei fiind construit Cercul Militar Naţional.

Totuşi, multe dintre vechile clădiri au rezistat până azi. "Dacă ar fi posibil să vină aici, acum, un bucureştean din anii ’30, ar recunoaşte foarte multe fiindcă asupra clădirilor de aici s-a intervenit mai puţin", spune Falcan.

Tot în timpul lui Carol I, datează şi actualul nume - "Calea Victoriei". În octombrie 1878 armata Română îşi făcea intrarea triumfală în Capitală, în urma victoriei din Războiul de Independenţă, astfel că artera şi-a schimbat denumirea în cinstea acestui moment.  În acelaşi an, mai multe alte străzi sunt redenumite, în amintirea unor evenimente istorice importante: Calea Plevnei, Calea Griviţei, Calea Victoriei, Strada Smârdanului, Calea Dorobanţi. În preajma Primului Război Mondial, Calea Victoriei a fost asfaltată.

- Miţa Biciclista - Cea mai nonconformistă femeie de pe Podul Mogoşoaiei

Cândva, pe Podul Mogoşoaiei se plimba Maria Mihăescu, o "demimondenă" a vremii, o femeie frumoasă şi total lipsită de inhibiţii. Într-o vreme în care femeile purtau doar rochii şi se plimbau cu trăsura, ea îndrăznea să îmbrace pantaloni şi să încalece pe bicicletă.

Poreclită Miţa Biciclista de ziaristul George Ranetti, aceasta a devenit curând figură emblematică a Bucureştiului interbelic, datorită nonconformismului ei. "Era foarte frumoasă, se împodobea cu zulufi, se îmbrăca în catifea, purta pantaloni strânşi pe picior, era foarte cochetă şi foarte ieşită din tipar. Provoca foarte mult lumea, mai ales că la vremea aceea femeile nu purtau pantaloni. De asemenea, ea a fost şi prima femeie care a apărut mergând pe bicicletă", a povestit Dan Falcan.

Maria Mihăescu era orginară din Diţeşti, judeţul Prahova. Ajunsă în Bucureşti pe când era foarte tânără, aceasta a fost remarcată în scurt timp şi a devenit "curtezană de lux".

"Era un fel de prostituată de lux. Nu avea acces oricine la ea, doar cei bogaţi. A fost curatată inclusiv de regele Manuel al Portugaliei", spune Falcan. "Era o persoană foarte la modă, avea o casă foarte mare, care încă păstrează inscripţiile M.M. pe uşă şi pe sobele din interior", adaugă acesta.

În imobilul care există şi azi a locuit, o perioadă cu chirie, şi Neagu Djuvara şi mama sa: "Noi şedeam – foarte trist! – deasupra fostelor grajduri care deveniseră garaj, într-o singură odaie. (...) Mă văd acolo – am stat cel puţin vreo şase luni – şi îmi amintesc perfect ce s-a întâmplat. Am făcut toate bolile copilăriei – scarlatină, pojar, diaree, de toate... Aşadar, toate bolile copilăriei le-am făcut la Miţa Biciclista acasă", îşi aminteşte istoricul în paginile volumului "Un secol cu Neagu Djuvara", de George Rădulescu.

De asemenea, Neagu Djuvara o caracterizează pe Maria drept "o demimondenă": "era (...) – hai să-i spunem în mod vulgar – o curvă de mare lux. Lucru rar la vremea aceea – în anii '20, făcea ciclism prin Bucureşti pentru a-şi menţine silueta. Aşa fusese poreclită Miţa Biciclista".

Despre ea se spune că ar fi fost curtată de Nicolae Grigorescu, Octavian Goga şi chiar de Regele Ferdinand. Cu un asemenea succes, Miţa Biciclista a dus o viaţă extravagantă şi lipsită de griji.

Deşi îndrăgostită de medicul Nicolae Minovici, celebra curtezană s-a căsătorit cu generalul Alexandru Dumitrescu, la  jumătatea anilor '40. Tot atunci au început şi probleme financiare. Plecată la Paris, aceasta s-a stins din viaţă în anul 1968.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici