"Butoane de panică" în toate şcolile din Sectorul 1 până în iunie

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 au anunţat, luni, că până la sfârşitul lunii iunie, în toate unităţile de învăţământ din sector vor fi instalate "butoanele de panică" ce vor fi conectate la Dispeceratul poliţiei comunitare pentru preîntâmpinarea incidentelor din raza şcolilor şi a liceelor.

43 afișări
Imaginea articolului "Butoane de panică" în toate şcolile din Sectorul 1 până în iunie

"Butoane de panică" în toate şcolile din Sectorul 1 până în iunie (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit autorităţilor locale din Sectorul 1, la sfârşitul anului 2008, în sector a început instalarea "butoanelor de panică", până în prezent fiind funcţionale un număr de 45 de sisteme de avertizare la unităţi de învăţământ din cartierele Aviaţiei, Dămăroaia, Străuleşti, Bucureştii Noi, Chitila, Griviţa, Pajura.

Proiectul a fost iniţiat de Primăria Sectorului 1 prin Direcţia Generală de Poliţie Comunitară, iar la sfârşitul săptămânii trecute s-a înregistrat primul rezultat. Astfel, la Şcoala generală numărul 184 din strada "Erou Ştefan Magheri" a fost acţionat butonul de panică în momentul în care trei persoane încercau să intre forţat în şcoală.

Urmare a sesizării primite de la unitatea de învăţământ, un echipaj al Poliţiei comunitare din cartierul Bucureştii Noi a ajuns în trei minute de la acţionarea butonului, persoanele fiind identificate, atenţionate şi îndepărtate din zonă. Poliţiştii au stabilit că aceştia erau trei foşti elevi ai acestei şcoli.

"Am desfiinţat o mentalitate şi am creat un serviciu. În contextul actual, când constatăm o creştere a nivelului infracţionalităţii, autorităţile responsabile trebuie să răspundă cu măsuri concrete de prevenire a oricărui tip de agresiune la adresa cetăţeanului", a declarat primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Totodată, potrivit şefului Poliţiei comunitare a Sectorului 1, echipele de intervenţie rapidă au un "timp de răspuns" de maxim şapte minute de la declanşarea "butonului de panică".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici