CA Alba Iulia admite cererea lui Iohannis de anulare a actului ANI privind incompatibilitatea

Curtea de Apel Alba Iulia a admis, marţi, cererea primarului Sibiului, Klaus Iohannis, de anulare a actului de constatare al ANI, care susţinea că edilul s-a aflat în incompatibilitate, întrucât era şi membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale, sentinţa nefiind definitivă.

31 afișări
Imaginea articolului CA Alba Iulia admite cererea lui Iohannis de anulare a actului ANI privind incompatibilitatea

CA Alba Iulia admite cererea lui Iohannis de anulare a actului ANI privind incompatibilitatea (Imagine:Octav Ganea/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, marţi, că instanţa a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de Klaus Werner Iohannis şi a dispus anularea actului de constatare a stării de incompatibilitate emis de Agenţia Naţională de Integritate.

Munteanu a spus că hotărârea urmează a fi motivată.

Potrivit sursei citate, hotărârea poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Întrebat ce părere are despre sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia, care i-a admis, marţi, contestaţia şi a anulat actul de constatare a incompatibilităţii emis de ANI, Iohannis a spus că apreciază această decizie.

"Mă bucură decizia Curţii", a declarat Klaus Iohannis.

Acesta a susţinut în repetate rânduri că nu a fost deloc în incompatibilitate, deoarece şi-a dat demisia din funcţia deţinută la SC Parcuri Industriale Şura Mică, imediat ce a devenit primar, însă decizia sa a fost comunicată târziu către Registrul Comerţului.

ANI anunţa, în 25 ianuarie, că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 aprilie 2003 - 18 mai 2004, întrucât a deţinut şi a exercitat concomitent atât funcţia de edil, cât şi funcţia de membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale, SC Parcuri Industriale Şura Mică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici