CAB: Salariile judecătorilor vor scădea cu până la 60 la sută prin legea unică

Salariile judecătorilor vor scădea cu până la 60 la sută prin legea unică, potrivit unei expertize făcute de managerul economic al Curţii de Apel Bucureşti (CAB), subiectul fiind discutat, vineri, în Adunarea Generală a CAB.

39 afișări
Imaginea articolului CAB: Salariile judecătorilor vor scădea cu până la 60 la sută prin legea unică

CAB: Salariile judecătorilor vor scădea cu până la 60 la sută prin legea unică

În cadrul Adunării Generale a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, managerul economic al instanţei a prezentat o expertiză potrivit căreia salariile judecătorilor vor scădea cu până la 60 la sută conform proiectului legii unice de salarizare.

Partenerii sociali au făcut, joi, simulări privind legea unică, sindicatele cerând o creştere a coeficienţilor în unele domenii. În justiţie, ecartul între cel mai mic şi cel mai mare salariu este de 2,5.

În urmă cu două săptămâni, coeficienţii de ierarhizare din proiectul legii unice de salarizare în sectorul bugetar au fost reduşi, după analiza financiară făcută de Ministerul Finanţelor, cu până la 25%. Guvernul a mai efectuat o ajustare a coeficienţilor cu aproximativ 40%, În urmă cu aproape două luni.

Potrivit ultime ajustări, în cazul vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), reducerea este de 20 la sută, noii coeficienţi fiind 11,90, faţă de 14,90 iniţial.

Preşedintele de secţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă ICCJ, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dar şi cel al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care aveau iniţial coeficientul de ierarhizare de 14,80, vor avea, în urma ajustărilor, un salariu echivalent a 11,85 de salarii minime pe economie.

De asemenea, adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adjunctul procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi adjunctul procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, dar şi secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii vor beneficia de 11,75 de salarii minime pe economie, comparativ cu 14,70 prevăzut iniţial.

De o reducere cu 25 de procente va fi afectat şi judecătorul cu grad de Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit propunerilor iniţiale, pentru vechime maximă avea coeficientul de 11,52, acesta fiind însă redus la 8,65.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici