Cătălin Chelu: Fătuloiu mă şantaja încă din 2009. Am avut cu el patru întâlniri

Cătălin Chelu a spus, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, care judecă recursul la arestarea sa preventivă pentru că i-ar fi oferit mită lui Dan Valentin Fătuloiu, că acesta a început să-l şantajeze încă din 2009, după ce a câştigat acţionariatul Alprom, spunându-i că "nu e loc pentru el în Piteşti".

178 afișări
Imaginea articolului Cătălin Chelu: Fătuloiu mă şantaja încă din 2009. Am avut cu el patru întâlniri

Cătălin Chelu: Fătuloiu mă şantaja încă din 2009. Am avut cu el patru întâlniri

Omul de afaceri gălăţean Cătălin Chelu le-a spus magistraţilor Curţii de Apel Bucureştui că Dan Valentin Fătuloiu ar fi început un şantaj sistematic la adresa sa după ce a aflat că a câştigat acţionariatul combinatului Alprom din Piteşti.

Chelu le-a arătat judecătorilor că încă de la o primă întâlnire, din anul 2009, dintre el şi Dan Valentin Fătuloiu, "la un bar din Piteşti", acesta i-ar fi spus "du-te, lasă-ne, că aici nu-i loc, sunt alţi patroni deştepţi".

Potrivit declaraţiei lui Chelu, au existat alte trei întâlniri cu fostul secretar de stat. Chelu a precizat că în timpul acestora Fătuloiu a fost cel care a pus mereu problema remiterii unor bani, după ce anterior i-ar fi adus la cunoştinţă că are probleme de natură penală.

Curtea de Apel Bucureşti judecă, joi, contestaţiile lui Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu şi Ştefan Badea faţă de deciziile de arestare preventivă a lor pentru 29 de zile în dosarul "mită la MAI".

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a primit, luni, contestaţiile făcute de cei patru oameni de afaceri arestaţi preventiv pentru 29 de zile, pentru tentativa de mituire a fostului secretarului de stat în MAI Dan Valentin Fătuloiu.

Tribunalul Bucureşti a decis, duminică dimineaţă, arestarea preventivă a lui Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu, Antonel Cristi Bunu şi Ştefan Niţache Badea. Sentinţa a fost atacată de cei patru cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti, care urmează să decidă dacă aceştia rămân în arest sau vor fi cercetaţi în libertate.

Numele lui Dan Valentin Fătuloiu este legat de cel mai mare scandal de corupţie din Poliţie. Fătuloiu a fost demis marţi din funcţia de secretar de stat, şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, la propunerea ministrului Traian Igaş.

Dan Fătuloiu, alături de fiul său, Alexandru (administrator a şase firme-n.r.), l-a denunţat pe Cătălin Chelu că a vrut să-l mituiască, în schimbul rezolvării favorabile a celor 48 de dosare penale în care omul de afaceri este cercetat. Valoarea mitei se ridică la un milion de euro.

Cătălin Chelu este acuzat de dare de mită şi cumpărarea influenţei, iar Gabriel Constantinescu, Antonel Cristi Bunu şi Ştefan Niţache Badea sunt cercetaţi de către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită, în legătură cu tentativa de corupere a lui Dan Fătuloiu.

Direcţia Naţională Anticorupţie a organizat, în 19 noiembrie, un flagrant delict în cazul omului de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, după ce ar fi încercat să îi ofere mită 50.000 de euro secretarului de stat în MAI Dan Valentin Fătuloiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici