Câţiva protestatari din faţa Sălii Palatului, ridicaţi de jandarmi / Firea, despre proteste: Nu înţeleg faţă de ce, pentru că noi avem aici o întâlnire de partid / Bădălău: Ar trebui să protesteze în altă parte, un congres e motiv de bucurie

Câteva zeci de persoane s-au adunat, sâmbătă dimineaţă, în faţa Sălii Palatului, unde are loc Congresul extraordinar PSD, jandarmii ridicând unii protestatari care au scandat împotriva PSD.
Nicolae Oprea
10 mart. 2018, 10:34, Social

Oprişan: Autorităţile ar trebui să ia măsurile care se impun la orice manifestare neautorizată

Marian Oprişan a declarat, sâmbătă, că autorităţile ar trebui să ia măsurile necesare împotriva protestatarilor din faţa Sălii Palatului şi le-a transmis acestora ”să aibă răbdarea necesară ca PSD să-şi termine mandatul, iar în 2020 românii vor avea o viaţă mai bună”.

 ”În primul rând autorităţile statului ar trebui să ia măsurile care se impun la orice manifestare neautorizată. Aşa este în toată lumea occidentală şi peste tot. Continuând în maniera asta nu putem decât să ne facem de râs în lume din acest punct de vedere. Oriunde, în orice ţară civilizată se protestează, dar se protestează conform legi, într-un cadru democratic, cuprins de lege. Eu le transmit să aibă răbdarea necesară ca PSD să-şi termine mandatul, iar în 2020 românii vor avea o viaţă mai bună, vor fi mai demni şi vor avea o poziţie mai bună în Europa decât în momentul de faţă”, a declarat Marian Oprişan înaintea congresului extraordinar al PSD.