Copilul de 3 ani care a căzut împreună cu bunicul lui în casa scării a murit

Copilul în vârstă de trei ani, din Bistriţa-Năsăud, rănit grav după ce a căzut, împreună cu bunicul său, în scara blocului, de la etajul 2, a murit sâmbătă, la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

3593 afișări
Imaginea articolului Copilul de 3 ani care a căzut împreună cu bunicul lui în casa scării a murit

Cazul copilul de 3 ani care a căzut în casa scării: Micuţul a murit

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, în urma căderii, copilul a suferit leziuni neurologice foarte grave, iar medicii au declarat decesul sâmbătă dimineaţa.

„Copilul de 3 ani, care aseară a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe în şoc traumatic în urma căderii de la înălţime, a decedat din păcate în această dimineaţă. Leziunile neurologice suferite au fost foarte grave, medicii declarând decesul în jurul orei 7.00”, a declarat Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al spitalului.

Copilul şi bunicul său în vârstă de 62 de ani s-au dezechilibrat, au alunecat şi au căzut în scara blocului, de la etajul 2, vineri seara, fiind găsiţi de personalul medical inconştienţi şi în stop cardiorespirator.

Potrivit ISU Bistriţa Năsăud, după aplicarea manevrelor de resuscitare copilul şi-a revenit, a fost stabilizat şi transportat cu funcţii vitale la UPU-SMURD Bistriţa.

În schimb, organismul bărbatului în vârstă de 62 de ani nu a răspuns manevrelor aplicate, astfel că echipajele medicale au fost nevoite să declare decesul la locul incidentului.

În acest caz şi Inspectoratul de Poliţie Bistriţa Năsăud a declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care cei doi au căzut de la înălţime.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
copil,
deces,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici