CCR a admis sesizarea PSD pe concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii

CCR a admis, miercuri, sesizarea de neconstituţionalitate a PSD pe legea privind măsurile aplicabile în 2020 referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, au declarat surse instituţionale pentru MEDIAFAX.

207 afişări
Imaginea articolului CCR a admis sesizarea PSD pe concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii

CCR a admis sesizarea PSD pe concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii

PSD a depus la CCR, în luna decembrie, sesizarea pe legea privind măsurile aplicabile în 2020 referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii. Social-democraţii spus că e un demers "nejustificat şi excesiv" al Guvernului care ar putea genera "grave distorsiuni în funcţionarea justiţiei".

Social-democraţii reclamă încălcarea "în mod vădit dispoziţiile articolului 114 din Constituţie, text în baza căruia Guvernul şi-a întemeiat demersul, a cărui interpretare a fost lămurită de Curtea Constituţională prin mai multe decizii obligatorii", conform sesizării.

PSD face apel la o decizie CCR din 3 noiembrie 2010 care spune că "la modalitatea simplificată de legiferare prin angajarea răspunderii se poate ajunge in extremis, atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedură de urgenţă nu mai este posibilă".

Totodată, parlamentarii consideră că actul normativ sesizat "ar putea genera grave distorsiuni în funcţionarea justiţiei din România".

Social-democraţii argumentează că Guvernul avea obligaţia legală de a aştepta finalizarea procedurii parlamentare cu privire la proiectul de lege pentru aprobarea OUG 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

De asemenea, deputaţii PSD notează că proiectul de lege încalcă "în mod flagrant" dispoziţiile articolului 2 alineatul 1 din Constituţie care stabilesc că “suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum".

Guvernul şi-a asumat răspunderea, în luna decembrie, pe modificarea legilor justiţiei, doar pe vechimea necesară pentru concursul de admitere la INM, după ce a fost adoptată o lege care prevede prorogarea termenelor pentru pensionarea magistraţilor şi trecerea de la completele de doi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Taguri:
ccr,
magistraţi,
psd

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici