Ce rezultate au avut liceenii din clasa politică la bacalaureat

Fie că au teminat liceul cu ani buni în urmă, fie că au ieşit de pe băncile şcolii mai târziu, politicienilor le-a rămas în minte punctajul obţinut la examenul de maturitate, dar mai puţin subiectele. Fostul preşedinte Ion Iliescu şi liderul PRM, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, au oferit pentru gândul o rezolvare personală a unuia dintre subiectele probei de limba română de la BAC - o afirmaţie a lui Nichita Stănescu.

634 afișări
Imaginea articolului Ce rezultate au avut liceenii din clasa politică la bacalaureat

Ce rezultate au avut liceenii din clasa politică la bacalaureat (Imagine: Eduard Andrei/Mediafax Foto)

"La română am luat 10, nu mai ţin minte ce subiect a fost. La matematică şi la fizică am stat mai prost", a declarat pentru gândul preşedintele PSD Victor Ponta. Nici liderul PNL Crin Antonescu nu stă mai bine la capitolul memorie când vine vorba de subiecte, dar de un lucru este sigur: "Am luat 10". Colegul său Varujan Vosganian, fost ministru al Finanţelor, ştie exact ce i-a picat: "Arghezi şi am luat 10". Cu precizarea "eu întotdeauna am avut note mari şi am fost premiant".

Chiar dacă a dat BAC-ul la 24 de ani, ministrul de Interne Traian Igaş spune că nu i s-au părut grele subiectele la română, probă la care a obţinut 8,50. "Am avut Scrisoarea a III-a. Nu mi s-a părut greu", a declarat el pentru gândul. Întrebat dacă îi plăcea Eminescu, Igaş a răspuns încurcat: "Asta mi-a căzut!".

Ion Iliescu: "Tema dominantă la istorie a fost semnificaţia anului 1821 şi rolul lui Tudor Vladimirescu"

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost şeful promoţiei din 1949, când a absolvit liceul Sfântul Sava din Bucureşti, şi îşi aminteşte că Bacalaureatul "era un proces complex, nu ca în ziua de azi", probele fiind şi scrise, şi orale. "Nu era un examen unic la nivel naţional. Erau foarte puţine licee, le ştiai pe degetele de la mână, iar la nivelul fiecăruia erau comisii de bacalaureat împărţite pe dicipline şi conduse de directorul liceului respectiv", a declarat Ion Iliescu pentru gândul.

Fostul preşedinte nu mai ţine minte ce subiecte i-au picat la proba de limba română, însă îşi aminteşte de cele de istorie şi de matematică: "Tema dominantă la istorie a fost semnificaţia anului 1821 şi rolul lui Tudor Vladimirescu. La matematică, am avut elemente de analiză matematică".

Vadim Tudor: "La română nu mă mai opream din scris. Am scris enorm. Ne-a căzut Eminescu"

Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PRM, a declarat pentru gândul că a luat Bacalaureatul cu nota 9, iar la proba de limba română a luat nota 10. El absolvit liceul Sfântul Sava din Bucureşti, în 1967.

"Ţin minte că la română nu mă mai opream din scris. Am scris enorm. Ne-a căzut Eminescu, dar eu am făcut o trecere prin Blaga, Arghezi, Bacovia, folosind citate ample pe care le ştiam pe dinafară din biografia scrisă de George Călinescu - Viaţa lui Mihai Eminescu", îşi aminteşte Vadim Tudor.

Liderul PRM spune că a dat Bacalaureatul la şapte materii, dar nu mai ţine minte exact care dintre ele i-au tras nota în jos până la 9: "Eu la matematică, fizică sau chimie nu eram strălucit. Eu umpleam caiete de versuri. Dar a fost un bacalaureat serios, ca dovadă că generaţia mea ştie carte, în timp ce generaţia de astăzi - cum o bate vântul". Pe atunci, nota de la Bacalaureat se combina cu nota de admitere la facultate, iar pe baza mediei rezultate se intra la facultate. Vadim Tudor spune că a intrat primul la Facultatea de Filozofie - "o facultate grea, unde alţii dădeau şi de două-trei ori ca să intre".

"Ar fi bine dacă programele şcolare din toate guvernările ar pune accent pe elementul esenţial al identificării şi promovării unor valori, şi anume cultivarea personalităţii. Ia adu-ţi tu aminte, ce s-a întâmplat cu premianţii din clasa ta? S-au pierdut pe drum, asta s-a întâmplat. Dar cei cu personalitate rezistă", dă Corneliu Vadim Tudor soluţia pentru o şcoală eficientă.

Citeşte continuarea materialului despre rezultatele politicienilor la bacalaureat pe www.gandul.info

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici