Cea mai mică secţie de vot, cea mai mare participare la urne: Unde s-a înregistrat o prezenţă de peste 330%

Giurgiu, Timiş, Olt, Maramureş, Dolj şi numele judeţelor poate continua. La nici 40 de kilometri de Sibiu, în Păltiniş, unde preşedintele Klaus Iohannis preferă să schieze, au votat oameni din toate judeţele ţării, astfel că prezenţa a depăşit 330%.

2474 afișări
Imaginea articolului Cea mai mică secţie de vot, cea mai mare participare la urne: Unde s-a înregistrat o prezenţă de peste 330%

Cea mai mică secţie de vot, cea mai mare participare la urne: Unde s-a înregistrat o prezenţă de peste 330%

Pe drumul până la Păltiniş, în duminica în care România votează pentru alegerile europarlamentare şi pentru referendumul pe justiţie, e aproape pustiu. E după-amiază, oamenii au fost la biserică, unii şi la vot şi s-au „ascuns” de căldură, astfel că pe uliţele din Răşinari e linişte.

Cum ieşi din satul lui Emil Cioran, încep să sfârâie grătarele. Zeci de oameni, plecaţi din Sibiu, au ieşit la picnic, la iarbă verde.

„Am fost, am votat şi apoi am zis să venim să scăpăm de căldură, aici, pe malul apei, e cel mai bine”, spune un tânăr care a votat a doua oară în viaţă.

„Am votat să fie bine, să nu fie rău”, spune mai mult pentru sine, în timp ce pleacă şi mai aruncă o privire în spate: „Să nu mă filmaţi!”.

Drumul pe serpentine pare destul de periculos, mai ales că peisajul îţi fură privirea. În stânga şi în dreapta, culorile parcă dansează pe o muzică ştiută doar de ele.

Păltiniş. După un drum de aproape 40 de minute am ajuns în staţiunea aflată la cea mai mare altitudine din România. Locul preferat pentru schi al preşedintelui Klaus Iohannis.

La telescaun, câteva persoane urcă şi coboară.

„E marfă! Urcaţi să vedeţi ce rece e aici sus!”, strigă un tânăr care a urcat cu iubita în telescaun către cei rămaşi jos.

Întreb dacă au votat. Îmi răspund aproape în acelaşi timp: „De dimineaţă. Acum, distracţieee”. Şi fug spre zona unde se urcă din nou în telescaun.

În drum spre secţia de votare din Păltiniş, la ora 15.00, e pustiu. Rar mai apar oameni care să nu fi votat până la ora aceasta.

„Vedeţi cât de mică e secţia. Aici au venit toţi. Intră câte unul, că altfel nu se poate”, spune unul dintre membrii comisiei din secţia de votare nr. 105, din Păltiniş.

Măsor din ochi: nu are mai mult de 6 metri pătraţi. O cabină, o masă unde stau înghesuiţi membrii comisiei şi cele trei cutii cu buletine de vot.

„Eu am mai fost aici, la secţie, dar ca acum nu a fost niciodată. Oameni din toate judeţele: Giurgiu, Olt, Dolj, Vâlcea, Maramureş, Timiş, Bucureşti, Prahova... Nici nu ştiu să vă spun. Cred că din toate judeţele ţării au venit. Au fost de dimineaţă în valuri. Au fost şi două autocare cu turişti, apoi au tot venit. La noi sunt mereu turişti mulţi, dar ca acum parcă nu a fost niciodată”, a continuat membrul secţiei de votare.

Ies din secţie pentru a face loc unui tânăr care vrea să voteze. Este din judeţul Olt.

„Putem intra doi? E şi un coleg, din Bucureşti”, întreabă.

„Doar câte unul, vă rugăm. E destul de aglomerat”, i s-a răspuns din secţie.

Îi aştept la ieşire. Spun că sunt angajaţi la hotelurile din Păltiniş şi au vrut să voteze când au terminat programul.

„Am terminat serviciul şi am venit să votăm. De ce? Ca să schimbăm hoţii cu alţi hoţi. Sperăm tot timpul, dar nu se întâmplă nimic”, spun ei.

În inima staţiunii, două cupluri trecute de prima tinereţe stau pe bancă. Le întreb dacă au votat.

„Am votat. Noi suntem din Răşinari. Am votat acasă şi apoi am venit la aer curat, cu nepoţelul. Am votat să fie mai bine, să ne vină copiii acasă”, a spus una dintre femei.

Drumul de întoarcere în Sibiu pare mai uşor. Dar peisajul pare şi mai frumos. De-a ungul drumului, oamenii se opresc şi fac poze.

„Am venit din Mureş. Am luat telemea bună din Răşinari, am venit la Păltiniş şi am vrut să votăm. Am nimerit când au venit autocare cu turişti şi am plecat. Ne-am oprit aici să mâncăm şi să ne uităm în zare. Peisajul acesta îţi taie respiraţia. De votat, o să votăm noi. Suntem în călătorie prin ţară, ne gândim că ajungem la Şugag şi votăm acolo”, a spus unul dintre turişti.

La secţia de votare 105 din Păltiniş, judeţul Sibiu, la ora 16.30, prezenţa la urne era de peste 337 la sută. Din totalul de 27 de votanţi pe liste permanente, au votat doi, iar pe listele suplimentare au votat 89 de persoane.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici