CEZ Distribuţie va renunţa în acest an la 110 angajaţi, peste 7% din personal

CEZ Distribuţie, din grupul ceh de utilităţi CEZ, va renunţa în acest an la 110 salariaţi, reprezentând peste 7% din personal, urmând să ajungă la 1.406 angajaţi, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, directorul general al companiei, Doina Vornicu.

287 afișări
Imaginea articolului CEZ Distribuţie va renunţa în acest an la 110 angajaţi, peste 7% din personal

CEZ Distribuţie va renunţa în acest an la 110 angajaţi, peste 7% din personal (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

"Vrem să încheiem acest an cu 1.406 angajaţi. La sfârşitul anului 2009 erau 1.516 angajaţi. Scăderea este generată de investiţiile în staţiile de transformare şi de implementarea sistemului SCADA (de supraveghere şi automatizare a activităţilor, n.r.)", a afirmat Vornicu.

Unii angajaţi vor ieşi la pensie, iar alţii vor primi plăţi compensatorii, potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă.

"Încă nu am început discuţiile cu sindicatele. Era marilor schimbări în CEZ s-a încheiat, acum ne concentrăm pe îmbunătăţirea proceselor şi a serviciilor furnizare clienţilor. Acum şlefuim, nu mai este o restructurare majoră", a spus Vornicu.

Pe de altă parte, CEZ Distribuţie vrea să realizeze în acest an investiţii de 196,2 milioane de lei, mai mari cu 48,6% comparativ cu anul 2009, în special în modernizări ale reţelelor şi staţiilor de transformare.

"Vom investi preponderent în judeţele din sudul Olteniei, precum Teleorman sau Dolj, unde reţeaua nu este atât de dezvoltată. Vrem să reducem decalajul dintre judeţele din sudul Olteniei cu cele din nord. Ne vom focusa şi pe oraşul Craiova, pentru că au fost multe întreruperi în alimentare cu energie", a adăugat Vornicu.

Grupul ceh CEZ a investit în reţeaua de distribuţie a energiei 1,092 miliarde de lei, din 2005, anul în care a preluat de la stat Electrica Oltenia, până în prezent.

CEZ estimează că în acest an consumul de energie în zona Olteniei va înregistra o uşoară creştere faţă de 2009, a afirmat directorul de operaţiuni al CEZ România, Martin Zmelik.

Oficialii CEZ România anunţau, la începutul lunii martie, că în acest an consumul de energie va creşte cu 1,5-2%.

Compania a distribuit anul trecut 7 TWh de electricitate, cantitate care s-ar putea menţine şi în 2010.

"Cred că nivelul de energie distribuită se va menţine la nivelul din 2009, dar vom profita de orice ocazie să creştem", a adăugat Vornicu.

Veniturile CEZ în România au scăzut anul trecut cu 1,8%, de la 9,89 miliarde de coroane în 2008 la 9,71 miliarde de coroane (367,1 milioane de euro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici