Christian Ciocan este şeful Biroului de informare a presei din Poliţia Română

Christian Ciocan, fost purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei, este, începând din 6 iulie, şeful Biroului de informare a presei din cadrul Centrului de Informare şi Relaţii Publice a Poliţiei Române.

441 afișări
Imaginea articolului Christian Ciocan este şeful Biroului de informare a presei din Poliţia Română

Christian Ciocan este şeful Biroului de informare a presei din Poliţia Română (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Christian Ciocan fusese numit, în decembrie 2010, şef al serviciului de presă din Poliţia Capitalei, purtător de cuvânt devenind comisarul şef Diana Sarca.

Ulterior, funcţia ocupată de Ciocan a fost desfiinţată, iar acesta şi-a încheiat raporturile de serviciu cu Poliţia Capitalei, a declarat acesta pentru MEDIADAX.

Începând din 6 iulie, Christian Ciocan a devenit şef al Biroului de informare a presei din cadrul Centrului de Informare şi Relaţii Publice din Poliţia Română.

Mai multe instituţii de presă au informau, în decembrie 2010, că Ciocan, pe atunci purtător de cuvânt la Poliţia Capitalei, ar fi fost sancţionat prin interzicerea dreptului de a mai da declaraţii presei pentru o perioadă de şase luni. Motivul sancţiunii ar fi fost declaraţiile făcute de el în contextul scandalului în care a fost implicat fiul senatorului Plăcintă. Cu acea ocazie, Ciocan a recomandat cetăţenilor Bucureştiului să evite să se implice în vreo altercaţie de stradă, atunci când sunt martori la aşa ceva.

Ciocan însă a susţinut că nu a fost sancţionat.

El a indicat modalităţile de sancţionare a poliţiştilor, prevăzute în Legea 360 privind statutul acestora: mustrarea verbală, retrogradarea, reducerea salariului pe o perioada de la una la trei luni sau destituirea din funcţie. Totodată, potrivit lui Ciocan, în poliţie nu există funcţia de purtător de cuvânt, aceasta fiind o atribuţie, astfel că purtătorul de cuvânt nu poate fi sancţionat prin modalităţi "specifice", precum interzicerea comunicării cu presa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici