Cinci aeronave care trebuiau să aterizeze pe Aeroportul Henri Coandă, redirecţionate spre Constanţa

Cinci aeronave de la Paris, Istanbul, Dubrovnik, Timişoara şi Iaşi, care trebuiau să aterizeze pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Bucureşti au fost redirecţionate spre aeroportul din Constanţa, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Valentin Iordache.

1374 afișări
Imaginea articolului Cinci aeronave care trebuiau să aterizeze pe Aeroportul Henri Coandă, redirecţionate spre Constanţa

Cinci aeronave care trebuiau să aterizeze pe Aeroportul Henri Coandă, redirecţionate spre Constanţa (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

La ora transmiterii acestei ştiri, cele patru curse de la Paris, Istanbul, Dubrovnik, Timişoara au ajuns deja pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanţa, urmând să ajungă şi cea de la Iaşi.

Cursa de Paris trebuia să ajungă la Bucureşti la 20.10 şi a ajuns la Constanţa la 21.02, cea de la Istanbul trebuia să ajungă pe Henri Coandă la 19.45, dar a aterizat la Constanţa la 20.30.

Cursa de Istanbul, care trebuia să ajungă în Capitală la 19.45 a ajuns la Constanţa la 20.30, iar cea de la Dubrovnik, a cărei oră de aterizare la Bucureşti era 20.30, a ajuns la Constanţa la 21.08.

Aeronava de la Timişoara trebuia să ajungă pe "Henri Coandă" la 20.25, dar a ajuns cu jumătate de oră mai târziu la Constanţa. Cursa de Iaşi trebuia să aterizeze în Capitală la ora 21.15.

Potrivit reprezentanţilor aeroportului, cele cinci aeronave ar putea reveni pe "Henri Coandă" în cursul nopţii de duminică spre luni, dar deciziile aparţin comandanţilor, în funcţie de deţinerea licenţelor de aterizare pentru condiţii instabile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici