Circulaţia trenurilor pe ruta Iaşi-Bucureşti, deviată din cauza inundaţiilor

Toate trenurile pe ruta Iaşi-Bucureşti au fost deviate prin Paşcani, deoarece două poduri de cale ferată din judeţul Galaţi au fost avariate de viituri, miercuri noaptea, în timp ce un tren rapid a rămas blocat din cauza apelor, iar oamenii au fost nevoiţi să coboare şi să petreacă noaptea în gară.

11 afișări
Imaginea articolului Circulaţia trenurilor pe ruta Iaşi-Bucureşti, deviată din cauza inundaţiilor

Circulaţia trenurilor pe ruta Iaşi-Bucureşti, deviată din cauza inundaţiilor

"Avem un pod luat de ape, între localităţile Nichişeni şi Ghidigeni din judeţul Galaţi, şi un altul colmatat, în aceeaşi zonă. Din cauza acestor probleme, circulaţia trenurilor pe ruta Bârlad-Tecuci-Galaţi a fost suspendată, iar acceleratul Iaşi-Mărăşeşti va circula doar pînă la Bârlad. De asemenea, toate trenurile între Iaşi şi Bucureşti au fost deviate. Niciunul nu a fost însă anulat", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX Constantin Axinia, şeful Regionalei CFR Călători Iaşi.

În cursul nopţii trecute, un tren rapid care circula pe relaţia Iaşi-Bucureşti a fost blocat la Nichişeni, iar cei aproape o sută de călători au fost nevoiţi să găsească alte mijloace de transport. Unii călători au dormit în gară la Nichişeni, sperând că circulaţia trenurilor va fi reluată.

Oficialii CFR Iaşi dau asigurări că se lucrează la refacerea podurilor şi terasamentelor de cale ferată avariate, dar nu pot spune cât va mai dura până când circulaţia trenurilor va reintra în normal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici