CLUJANA, de la ghetele galbene - mândria fabricii la atragerea clienţilor prin reţele de socializare. Cândva cea mai mare fabrică de încălţăminte din ţară caută acum soluţii de supravieţuire - GALERIE FOTO

Fondată în 1911, Clujana a fost cea mai mare fabrică de pielărie şi încălţăminte din ţară, cu peste 11.000 de angajaţi şi milioane de perechi de pantofi pentru piaţa românească şi export. După '89 a fost închisă cinci ani şi redeschisă în 2004. Acum are 360 de angajaţi şi încearcă să supravieţuiască.

11813 afişări
Imaginea articolului CLUJANA, de la ghetele galbene - mândria fabricii la atragerea clienţilor prin reţele de socializare. Cândva cea mai mare fabrică de încălţăminte din ţară caută acum soluţii de supravieţuire - GALERIE FOTO

CLUJANA, de la ghetele galbene - mândria fabricii la atragerea clienţilor prin reţele de socializare. Cândva cea mai mare fabrică de încălţăminte din ţară caută acum soluţii de supravieţuire

Clujana a fost înfiinţată în anul 1911, fiind, la origini, Fabrica de Piele "Fraţii Renner & Co", ale cărei produse erau recunoscute prin calitatea execuţiei. După primul război mondial, a devenit societate pe acţiuni, fiind naţionalizată de regimul comunist în anul 1948.

Ghetele galbene, insulated, mândria fabricii Clujana

Clujana avea, în perioada comunistă, cel mai mare număr de angajaţi dintre fabricile din Cluj-Napoca - peste 11.000 - şi producea încălţăminte pentru piaţa internă şi pentru export. Era un adevărat combinat, nu doar o simplă fabrică, unde se făceau pantofi de la A la Z, cu secţii de tăbăcărie, unde se tăbăceau pieile aduse, secţii de cauciuc, unde se făceau tălpile şi cu ateliere de mase plastice, unde se făceau tocuri şi calapoade.

Semira Zanc, maistru la linia de cusut, lucrează la Clujana din 1970, imediat după ce a terminat şcoala profesională. A început ca şi cusătoreasă, la maşina de cusut, unde executa între 20 şi 40 de operaţiuni la o pereche de pantofi.

VEZI GALERIA FOTO

"Aici am intrat în producţie şi am învăţat meserie. Am lucrat într-o nouă clădire, cu multe linii de producţie, unde erau foarte mulţi tineri. Era de lucru din plin pe atunci, erau alţi clienţi faţă de ce este acum, se producea de la început până la ambalarea pantofilor în cutii. Existau pe vremea aceea trenuri care intrau până în fabrică şi aduceau materii prime şi plecau pline cu cutii cu încălţăminte. Era o activitate atât de susţinută încât erau angajate peste 11.000 de persoane. Fabrica mergea foarte bine, eram mulţumiţi de salariu, se lucra normă individuală, fiecare ştia exact câţi bani câştiga, cine era harnic câştiga bine", povesteşte Zanc.

În fabrică, la încălţăminte, se lucra în două schimburi, inclusiv sâmbăta, şi erau perioade în care se muncea 12 ore sau chiar 16 ore pe zi, când erau comenzi. Mândria fabricii erau ghetele galbene, insulated, care nu se găseau însă în România, fiind trimise la export.

"Lumea era mulţumită şi lucram cu plăcere şi 16 ore, banii aveau valoare atunci. Erau 13 linii de tălpuit şi 22 de linii de cusut, la cusut erau 40 de muncitori la o linie. Era o activitate foarte susţinută. Majoritatea producţiei, peste 90 la sută, era pentru export, se căuta în oraş şi nu se găsea marfă de Clujana, mai ales ghetele galbene, insulated, cunoscute de toată lumea. Era încălţăminte rezistentă, era din piele tăbăcită care ţinea", îşi aminteşte maistrul.

Pantofii, testaţi de angajaţi înainte de a începe producţia de serie

Înainte de a începe producţia de serie, la Clujana erau executate câte zece perechi de pantofi din fiecare model, care erau testaţi de către angajaţi. Aceştia îi purtau zilnic, timp de o lună, pentru a se vedea dacă apar defecte.

"Pe atunci era aşa-numita probă de picior. Se făceau zece perechi dintr-un model, de diverse mărimi, şi se dădeau angajaţilor să le poarte zilnic timp de o lună, pentru a se vedea dacă apar defecte, dacă se dezlipeşte talpa, dacă crapă pielea, se verifica rezistenţa şi calitatea pantofului. În funcţie de rezultate, începea producţia de serie", povesteşte maistrul Ştefan Balogh, care are o vechime de peste 40 de ani la secţia de tălpuit, fiind angajat în fabrică tot în anul 1970.

El îşi aminteşte că, pe la mijlocul anilor '70, Clujana a lucrat timp de trei luni pentru o comandă din fosta URSS, pentru cizme de damă.

"Se făceau 1.000 de perechi pe zi numai astfel de cizme, aveam o locomotivă pe care scria Clujana, era încărcat un tren întreg de marfă şi cutii cu cizme la export. Se mai lucra pentru export pentru Olanda, pentru Germania sau Franţa. Unele utilaje din fabrică erau second-hand, dar aveam o maşină de tălpuit din fosta Cehoslovacie, produsă în 1966 şi care funcţionează şi azi fără probleme. Dacă se strica ceva, se făceau piese de schimb de către atelierul mecanic", spune Balogh.

"Fruntaş în întrecerea socialistă", premiat cu 50 de lei

Ştefan Balogh a fost al 11.696-lea angajat de la Clujana, după numărul matricol pe care l-a primit la angajare. A muncit pe brânci şi a fost trecut de cinci ori la rând pe panoul de onoare al fabricii, cu poză, şi a primit tot de atâtea ori titlul de "fruntaş în întrecerea socialistă", fiind recompensat cu un premiu de 50 de lei şi cu o insignă.

"Atunci era altceva, tinerii erau mai ambiţioşi, mai dornici să muncească. După şcoala profesională, unii au făcut liceul la seral, lucrau şi învăţau, iar care erau buni făceau şcoala de maiştri. Acum este o problemă cu pregătirea profesională a angajaţilor, în condiţiile în care nu prea se găseşte personal calificat", spune maistrul.

Declinul de după 1990 a dus la închiderea fabricii

Activitatea Clujana s-a redus treptat după 1990, când au scăzut comenzile şi s-a ajuns la disponibilizări colective - întâi în 1998, urmate de un al doilea val, un an mai târziu. Declinul a culminat cu închiderea operaţională a fabricii, în anul 1999.

Samira Zanc crede că democraţia le-a adus oamenilor iluzia că în ţară "va curge numai lapte şi miere" şi că nu vor mai fi nevoiţi să muncească.

"După 1989, oamenii au crezut că, dacă e democraţie, trebuie să schimbe ceva, dar eu nu cred că trebuia schimbat ceva la Clujana. Mulţi au crezut că democraţia aduce lapte şi miere şi nu mai trebuie să muncim, dar, din păcate, de muncit trebuie. După 1990 piaţa rusească s-a pierdut, s-a tot redus activitatea, s-au redus clienţii, fără nicio explicaţie din partea conducerii", afirmă ea.

În decembrie 2003, la Clujana s-a început acţiunea de reluare a activităţii, în urma trecerii acţiunilor de la FPS la Consiliul Judeţean Cluj, iar producţia, mult diminuată, a fost reluată, după cinci ani de la închidere, cu preponderenţă în sistem lohn.

În perioada în care fabrica a fost închisă, s-au închiriat hale întregi, unele s-au vândut, iar acum a rămas pentru producţie o parte dintr-o clădire, unde funcţionează o linie şi un sfert de tălpuit şi cinci linii de cusut, cu câte 35 de muncitori.

"Când m-am reîntors în Clujana, prin 2005, era mare pustietate, aproape totul era închis. M-a durut inima. Acum lucrăm pe comenzi mici, se lucrează în sistem lohn, clientul aduce pielea, calapoade, şireturi, capse, iar noi doar producem încălţămintea. Tălpuitul se poate face în altă parte. Atunci, înainte de 1989, era altceva, nu se prea poate face o comparaţie, se făceau cantităţi mari de încălţăminte, acum este economie de piaţă, nu mai e socialism", spune Samira Zanc.

Clujana are datorii de un milion de euro

Acum, la Clujana lucrează 360 de angajaţi, iar activitatea constă în producerea de încălţăminte pentru cele două magazine pe care fabrica le mai are, restul fiind produs în sistem lohn, pentru două firme - una din Cluj-Napoca şi una din Reghin, care au comenzi din străinătate.

Daniel Mihiş, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Clujana, susţine că, pentru a renaşte, fabrica ar avea nevoie de o infuzie de capital de aproximativ 250.000 de euro, dar şi să îşi achite datoria la bugetul de stat, în valoare de circa un milion de euro.

"Clujana a rămas o marcă de încălţăminte şi un brand apreciat, singura problemă cu care ne confruntăm fiind lipsa de fonduri în ceea ce priveşte noi linii de producţie şi noi modele. Nu putem să ieşim acum pe piaţă cu o nouă colecţie, ci vindem doar din colecţiile vechi. Am avea nevoie de o infuzie de capital de circa 250.000 de euro. Avem datorii moştenite către bugetul de stat de circa un milion de euro şi am obţinut o eşalonare din partea Direcţiei de Finanţe Cluj", explică Mihiş.

Noua strategie se axează pe atragerea clienţilor tineri prin reţele de socializare şi mediul online

Florin Drădiciu, director de vânzări la Clujana, susţine că fabrica nu stă foarte rău din punctul de vedere al utilajelor, în condiţiile în care are utilaje vechi de doar 6-7 ani, ceea ce în industria încălţămintei nu este foarte mult. El crede că, totuşi, ar fi nevoie şi de utilaje noi, specifice, care nu sunt foarte mari şi costisitoare, dar sunt obligatorii dacă se doreşte trecerea "la un alt nivel de competitivitate".

"Fabrica noastră are ca şi concurenţă firmele mici, care sunt mai flexibile decât noi, dar care nu pot asigura un volum mare de producţie. Noi putem produce între 1.200-1.300 de perechi de încălţăminte pe zi, cap-coadă, croit, cusut, tălpuit, ceea ce o altă societate nu poate. Noi ne adresăm clienţilor care au nevoie şi de volum mare. Piaţa de profil s-a schimbat mult în ultimii ani, în sensul în care producătorii europeni nu mai produc în China, pentru că, la rândul lor, primesc comenzi mici, de câte 5.000 de perechi. Or nu este rentabil să produci o astfel de cantitate în China şi atunci se orientează spre noi", spune Drădiciu.

El adaugă că noua conducere a fabricii încearcă să ţină pasul cu modelele de încălţăminte de actualitate, să introducă modele noi, pentru care se caută piei speciale, imprimate, tălpi speciale.

"Încercăm să atragem clienţi noi, este o provocare să menţinem brandul Clujana pe piaţă, iar strategia noastră se axează pe partea de promovare online, pe reţele de socializare şi pe atragerea tinerilor de pe segmentul 20-30 de ani. Vrem să facem cunoscut brandul Clujana în toată ţara, un brand care are peste 100 de ani de tradiţie", explică directorul de vânzări de la Clujana.

În ultimii ani, poate cea mai "vizibilă" apariţie a numelui Clujana a fost legată de o propunere a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Alin Tişe. Având în vedere că în timpul celui de-al doilea război mondial Clujana a produs bocanci militari şi harnaşamente pentru armată, în 2009 Tişe a propus Ministerului Apărării şi Ministerului Administraţiei şi Internelor încheierea unor contracte pentru dotarea soldaţilor şi jandarmilor cu bocanci militari produşi de Clujana, dar proiectul nu a fost finalizat.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici