CNSAS a transmis deţinătorilor de arhive cererea de verificare a unor înalţi prelaţi ai BOR

CNSAS a transmis, luni, serviciilor secrete încă depozitare de arhive ale fostei Securităţi o cerere prin care solicită detalii despre dosarele mai multor înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, ocupanţi de funcţii bisericeşti care le permit să acceadă la demnitatea de Patriarh.

2 afișări
Imaginea articolului CNSAS a transmis deţinătorilor de arhive cererea de verificare a unor înalţi prelaţi ai BOR

CNSAS a transmis deţinătorilor de arhive cererea de verificare a unor înalţi prelaţi ai BOR

Surse din CNSAS au declarat agenţiei MEDIAFAX că documentul a plecat de la secretariatul instituţiei către Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi Serviciul de Informaţii Externe (SIE) în dimineaţa zilei de luni.

"Am decis să reluăm cererea de verificare a înalţilor prelaţi, în primul rând în contextul alegerilor pentru funcţia de Patriarh, dar şi în urma mai multor cereri în acest sens venite de la diverse organizaţii, în special în ultima perioadă, în zilele de după moartea Patriarhului Teoctist", au declarat agenţiei MEDIAFAX sursele citate.

Aceleaşi surse au precizat că lista transmisă deţinătorilor de arhive nu cuprinde numai nume, ci funcţiile ocupate de cei a căror verificare o aşteaptă CNSAS.

"Am decis să facem în acest fel întrucât noi nu aveam numele de mireni ale distinşilor ierarhi ai BOR. S-a optat, probabil din raţiuni tehnice, la o cerere cu un mesaj de genul: «Vă solicităm să-i verificaţi pe cei care ocupă funcţiile de mitropolit, episcop» şi-aşa mai departe, în locul uneia clasice, în care să indicăm numele şi prenumele celor vizaţi. Probabil că cei de la secretariat au constatat că nu au numele din buletin al tuturor acestora", au mai declarat sursele citate.

Decizia CNSAS de a transmite cererea către SRI şi SIE nu a fost adoptată unanim de membrii Colegiului, unii dintre ei opunându-se vehement iniţiativei. Totuşi, decizia de a cere verificarea înalţilor prelaţi ai BOR a fost luată, aşa cum au precizat sursele citate, "la sfârşitul săptămânii trecute".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici