ANCHETA alegerilor din 2009: Ana-Maria Pătru, scrisoare către comisia parlamentară: E suspect cum SIVECO câştiga toate licitaţiile de numărare a voturilor. Irina Socol, apropiată a SRI

Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 şi-a reluat lucrările, luni, la ora transmiterii acestei ştiri, cu reaudierea candidatului PSD la acel scrutin, Mircea Geoană, în cursul zilei urmând a fi audiaţi secretarii de stat din MAI din acel moment şi fostul preşedinte AEP.

2296 afișări
Imaginea articolului ANCHETA alegerilor din 2009: Ana-Maria Pătru, scrisoare către comisia parlamentară: E suspect cum SIVECO câştiga toate licitaţiile de numărare a voturilor. Irina Socol, apropiată a SRI

ANCHETA alegerilor din 2009: Ana-Maria Pătru, vicepreşedintele AEP, a transmis o scrisoare în care şi-a declinat prezenţa la audieri/ George Maior, fost director SRI, a confirmat participarea (Imagine: Alexandru Dobre/ Mediafax Foto)

Vicepreşedintele AEP în 2009, Ana-Maria Pătru, a transmis, luni, o scrisoare Comisiei de anchetă a scrutinului din 2009 în care precizează că ar fi utilă lămurirea modului în care firma SIVECO, controlată de Irina Socol, câştiga licitaţiile pentru softuri, cum ar fi cele privind numărarea voturilor şi lasă de înţeles că fosta şefă SIVECO, Irina Socol, ar fi apropiată de SRI.

„Nu există motive temeinice de îndoială privind rezultatul alegerilor. Consider însă că e suspect faptul că Siveco, firmă controlată de Irina Socol, a câştigat aproape toate licitaţiile privind softurile de numărare şi trasmitere a datelor către AEP. Cred că ar fi utilă lămurirea modului în care firma SIVECO câştigă aceste licitaţii pentru softuri de numărare a votului şi transmitere a datelor, chiar dacă ele sunt deschise prin sistem SEAP”, a scris Pătru.

Fosta şefă a AEP lasă de înţeles că Irina Socol este apropiată de SRI, iar intuiţia sa şi relaţia de prietenie care a legat-o de Irina Socol începând cu 2009 îi spun că lucrurile aflate ar putea face obiectul comisiei SRI pentru că există „suspiciunea rezonabilă” că aceasta ar fi făcut parte sau ar fi fost apropiată de fosta conducere a Serviciului.

„În contextul actual, consider că nici prietenia mea, pornită la iniţiativa Irinel Socol în 2009, nu a fost deloc întâmplătoare, putând fi rodul unei acţiuni operative”, a mai scris Pătru.

Iar acuzaţiile la adresa fostei şefe de la SIVECO merg mai departe.

”În timpul anchetei, aceeaşi Irina Socol, prin avocaţii săi m-au pus să fac denunţuri împotriva unor oameni politici Ţin să precizez că ea venea în diferite momente la DNA, iar eu era adusă din arestul Poliţiei şi îmi promitea că ”o să-mi revăd mai repede copilul” dacă fac asta. Plus alte promisiuni pe care o să le fac în faţa instanţei de judecată, mai scrie Pătru în scrisoarea transmisă comisisie parlamentare.

„Eu cred că reţinerea şi arestarea mea în plină campanie pentru alegerile parlamentare din 2016 nu a avut nimic de-a face cu presupusa apropiere de fostul preşedinte Traian Băsescu. Din contră, credinţa mea intimă este că reţinerea şi arestarea mea s-au dorit a fi lovituri aplicate PSD şi preşedintelui său, Liviu Dragnea”, a scris Ana-Maria Pătru, vicepreşedinte al AEP în 2009, în scrisoarea citată.

Ea a susţinut că, practic, ceea ce i s-a întâmplat la sfârşitul lui 2016 nu a fost pe motiv că este „băsistă”, ci că este, mai degrabă, implicată în acţiunile întreprinse de PSD, deşi "nu s-a întâmplat asta niciodată".

„În realitate, nu am fost mai apropiată de un partid sau de celălat, iar această neutralitate a fost interpretată de către cei care m-au arestat ca lipsă de fidelitate faţă de <<cauză>>. În sprijinul acestei supoziţii, vreau să aduc mai multe argumente: în anumite cercuri, am povestit de-a lungul timpului că ancheta în dosarul referendumului în ceea ce-l priveşte pe preşedintele PSD, domnul Liviu Dragnea, ar fi anormală şi că o eventuală condamnare ar fi nelegală, date fiind dispoziţiile legislaţiei electorale. Nişte <<oameni de bine>> mi-au spus că fac o greşeală şi că ar trebui să ţin aceste opinii pentru mine”, a adăugat Pătru.

„La un moment dat, am primit un telefon de la domnul Traian Băsescu, preşedinte în funcţie la acel moment, în care mi-a spus că aş putea fi arestată fix pe subiectul dosarului referendumului din 2012”, a adăugat aceasta.

Ea a mai susţinut că şeful AEP în 2009 era Octavian Opriş, propus şi susţinut de PSD şi care, conform informaţiilor din presa vremii, era un apropiat al liderului PSD Viorel Hrebenciuc, şef de campanie al candidatului Mircea Geoană.

Pătru a mai scris că nu s-a întâlnit niciodată într-un cadru altfel decât instituţional-formal cu cei nominalizaţi de Dan Andronic şi că nu a comunicat telefonic sau în alt mod cu altcineva din acel grup în seara turului II. 

Fifor: Maior m-a sunat şi a solicitat ca audierea să aibă loc pe 12 iunie; mi-a scris şi o scrisoare

Preşedintele Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, Mihai Fifor, a precizat, luni, că a fost sunat de fostul director al SRI, George Maior, care i-a solicitat ca audierea sa să aibă loc pe 12 iunie, întrucât nu se va afla în ţară mai devreme, el transmiţând şi o scrisoare în acest sens.

„Eu am primit o scrisoare din partea domnului ambasador Maior. Domnia sa mi-a adresat o scrisoare, am avut şi o convorbire telefonică - nu este un secret - am fost sunat marţi de domnul ambasador care a spus că nu va fi în ţară mai devreme de data de 12 iunie şi a solicitat ca audierea pe care o dorim să aibă loc pe data de 12. Membrii Comisiei au fost de acord cu acest lucru”, a spus Fifor.

Iniţial, Fifor anunţase că audierea lui Maior va avea loc pe data de 6 iunie şi că va fi transmisă o invitaţie în acest sens. Ulterior, la sfârşitul săptămânii trecute, surse din Comisie au precizat, pentru MEDIAFAX, că audierea lui Maior va avea loc pe 12 iunie.

Fifor: Ana-Maria Pătru a declinat prezenţa la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009

Vicepreşedintele AEP în 2009, Ana-Maria Pătru, a declinat, luni, prezenţa la Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, ea transmiţând o scrisoare în acest sens, după ce săptămâna trecută a fost amânată audierea sa, la cererea acesteia.

„V-am distribuit scrisoarea doamnei Ana-Maria Pătru. Declină prezenţa la lucrările Comisiei şi ne trimite un document pe care vă rog să îl analizaţi şi o să discutăm ulterior”, a spus, luni, preşedintele Comisiei, Mihai Fifor.

Senatorul USR Mihai Goţiu a întrebat ce se poate face în cazul în care Ana-Maria Pătru refuză să vină la audieri.

„Hotărârea spune foarte clar ce putem face, rugămintea mea este să ne uităm peste materialul trimis şi la finele şedinţei de azi discutăm şi luăm o decizie”, a răspuns Fifor.

Fostul preşedinte al AEP Octavian Opriş a precizat, săptămâna trecută, în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, că vicepreşedintele AEP la momentul respectiv, Ana-Maria Pătru, avea în birou un portret cu Traian Băsescu şi că nu se sfia să arate afinităţi cu acesta şi PDL.


Fostul candidat PSD la alegerile prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană, a arătat, luni, în faţa Comisiei de anchetă a acelui scrutin, referindu-se la Robert Turcescu, membru al acestui for, că este de Cartea Recordurilor ca un ofiţer acoperit să modereze o dezbatere prezidenţială.

Geoană a fost întrebat, luni, dacă apreciază că Robert Turcescu s-a achitat cu imparţialitate de sarcina de a modera dezbaterea din 2009, având în vedere dezvăluirile sale ulterioare, privind faptul că a fost locotenent-colonel sub acoperire.

„Privind acum în retrospectivă, în lumina pe care o revarsă abundenţa de dezvăluiri asupra acelui moment, ne face să ne uităm cu ochi proaspeţi la acel moment. Cred că suntem în Cartea Recordurilor, în care un ofiţer acoperit moderează o dezbatere prezidenţială. În sine, este o operaţiune excepţională. Nu ştiu dacă există undeva în lumea democratică cât de cât autentică o situaţie în care un ofiţer acoperit să modereze. Cum un ofiţer acoperit a ajuns în situaţia respectivă, asta este iarăşi o întrebare interesantă”, a răspuns Geoană.

El a arătat că nu ar fi acceptat ca acesta să modereze dezbaterea dacă ar fi ştiut că este ofiţer acoperit.

„Situaţia este absolut inedită şi, într-un fel, arată încă odată un mod de operare şi acesta este de fapt ce deranjează mai mult decât elementul personal, cu ce metode câştigă cineva alegerile. Este un lucru care, privind acum în retrospectivă, este absolut inacceptabil şi cred că este o operaţiune pe care cei care, eventual, repet, condiţionez şi contextualizez declaraţiile mele, dacă au avut cumva în vedere să pună un acoperit să modereze o dezbatere prezidenţială - este extrem, extrem, de grav”, a adăugat Geoană.

El a arătat că este vorba despre „piese disparate dintr-un puzzle, dintr-un tablou” care conturează o „operaţiune deliberată, determinată, de folosire a unor instrumente care depăşesc limita democraţiei”.

La rândul său, deputatul PMP Robert Turcescu, membru al Comisiei, a precizat că „celebra listă" cu avansările făcute "la secret" de Gabriel Oprea” şi răspunsul MApN arată că avansarea sa în grad, sub „acoperirea” lui Oprea, s-a întâmplat la mult timp după dezbaterea prezidenţială din 2009.

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană, a susţinut, luni, în faţa Comisiei de anchetă a acelui scrutin, că în 2008 a fost sunat de preşedintele Traian Băsescu, acesta spunându-i că are o „dificultate” cu unul dintre candidaţii PSD pentru MAI, Cătălin Voicu.

Geoană a fost solicitat, luni, să precizeze ce l-a determinat să-l susţină în decembrie 2008 pe Gabriel Oprea pentru funcţia foarte importantă de ministru de Interne.

„Nu am susţinut pe nimeni. Poate că pare uşor deplasat sau poate chiar naiv să crezi că atunci când introduci într-un partid politic democraţia internă... dar acest lucru este un lucru în care eu cred. În momentul în care am luat decizia de a intra la guvernare, eu am luat decizia ca la nivel de Comitet Executiv să votăm democratic colegii sau colegele care ne reprezintă în Guvern”, a răspuns Geoană.

El a arătat că votul în PSD a fost secret şi că a existat o campanie în interiorul partidului a celor doi candidaţi, Gabriel Oprea şi Cătălin Voicu.

„Au existat două candidaturi. A fost un vot secret în interiorul partidului. Unul dintre colegi a câştigat, celălalt nu a câştigat. Ceea ce pot să spun este că am primit un telefon din partea preşedintelui Băsescu pentru a nu-l pune pe domnul Voicu ministru de Interne. Asta pot să vă spun. Au fost doi candidaţi, preşedintele momentului spunând că nu-l va numi pe celălalt candidat al nostru. A existat o conversaţie telefonică pe care preşedintele Băsescu a avut-o cu mine ca preşedinte de partid (...) A spus că are o dificultate cu unul dintre cei doi candidaţi", a mai spus Geoană.

Fostul candidat PSD la alegerile prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană, a precizat, luni, în faţa Comisiei de anchetă a acelui scrutin, că în campanie a renunţat la protecţia SPP, el având dreptul la aceasta ca preşedinte al Senatului, dar a arătat că e interesant de aflat cine l-a urmărit atunci.

Geoană a fost întrebat, luni, de către senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, preşedinte al Comsiei SRI, dacă a fost avetizat de SPP că a fost urmărit în seara vizitei la Sorin Ovidiu Vântu.

Geoană a răspuns negativ şi a apreciat că cei de la SPP şi-au făcut datoria.

Ulterior, el a revenit şi a precizat că renunţase la protecţia SPP.

„În perioada campaniei am renunţat la protecţia SPP, am anunţat SPP”, a menţionat Geoană.

El a opinat că vizita sa la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost folosită mai degrabă ca un pretext şi că este mult mai interesant de aflat cine a avut interesul să urmărească un candidat la prezidenţiale.

"Cât de mult sau cât de puţin a contat vizita mea în seara de dinainte, e o chestiune subiectivă. Eu cred că a fost un pretext. Cred că este mai interesant de văzut cine stătea pe urmele unui candidat prezidenţial cu o noapte înainte, făcând astfel de poze, cred că e mai interesant din punctul meu de vedere pentru eventuale investigaţii...erau nişte jurnalişti bine intenţionaţi, erau alţii...", a spus Geoană.

Geoană s-a prezentat, la ora 9.00, în faţa membrilor comisiei şi răspunde întrebărilor adresate de aceştia. El a fost invitat încă o dată în faţa comisiei pentru că membrii acestui for aveau foarte multe întrebări de adresat, potrivit declaraţiilor preşedintelui Comisiei, Mihai Fifor.

Tot în cursul zilei de luni sunt invitaţi la comisie secretarii de stat din ministerul de Interne din momentul respectiv - Mihai Capră, Marian Tutilescu şi Dan Fătuloiu, precum şi fostul preşedinte AEP, Ana-Maria Pătru.

În cursul acestei săptămâni, marţi, lucrările vor continua cu audierea lui Vasile Blaga, Marcel Opriş, Cătălin Predoiu, Eugen Tomac.

Miercuri vor fi invitaţi Gabriel Oprea, Teodor Baconschi precum şi ambasadorii de la Madrid, Chişinău şi Roma. De asemenea, tot miercuri vor mai fi invitaţi la audieri Nicolae Onţanu şi pe Anghel Iordănescu.

Fostul director SRI George Maior va invitat la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 pe 12 iunie, potrivit unor surse din comisie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici