Comisia juridică a amânat cu o săptămână dezbaterea proiectului Legii insolvenţei persoanelor fizice

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat, marţi, din nou, pentru o săptămână, dezbaterea proiectului privind insolvenţa persoanei fizice iniţiat de deputatul PSD Ana Birchall, pe motiv că deputaţii să aibă timp să studieze noile amendamente făcute la proiect.

88 afișări
Imaginea articolului Comisia juridică a amânat cu o săptămână dezbaterea proiectului Legii insolvenţei persoanelor fizice

Comisia juridică a amânat cu o săptămână dezbaterea proiectului Legii insolvenţei persoanelor fizice (Imagine: Shutterstock)

Ana Birchall a prezentat unele amendamente făcute la proiect, precizând că a lucrat la ele "până târziu în noapte".

Vicepreşedintele Comisiei juridice, Ciprian Nica a propus amânarea dezbaterilor pentru o săptămâna, pentru a se studia noile amendamente, iar propunerea a fost acceptată de membrii comisiei. "Propun să facem o hârtie la Biroului Permanent să lucrăm săptămâna viitoare în paralel cu plenul. Fac o propunere să amânăm", a spus Nica.

Birchal a arătat că până vineri toţi cei care au amendamente şi observaţii să le transmită la comisie."Eu am lucrat împreună cu Ministerul Justişiei şi CSM, am amendat legea în urma unei decizii luate de comisie, cei de la CSM au ridicat problema aglomerării instanţelor şi eu am lucrat pentru a găsi soluţii pentru introducerea procedurii administrative. Vă rog, domnule preşedinte, până vineri, în această săptămână, să se transmită toate amendamentele şi observaţiile astfel încât săptămâna viitoare să se intre în linie dreaptă cu adoptarea acestui proiect", a afirmat Birchall.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, că deputatul Ana Birchall, a primit mandat din partea BPN a PSD pentru finalizarea proiectului de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, despre care a spus că este, acum, un proiect "consolidat", discutat cu FMI şi BNR.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dezbătut, la sfârşitul lunii ianuarie, articole ale proiectului de lege privind insolvenţa persoanelor fizice care precizează principiile şi definiţiile termenilor, deputatul PSD Ana Birchall, iniţiator al proiectului, şi reprezentanţii PNL acuzându-se atunci de atacuri la persoană.

Deputaţii din comisie au modificat titlul legii în procedura insolvenţei persoanelor fizice şi au introdus mai multe principii de bază.

Astfel, aplicarea acestui proiect are la bază acordarea unei şanse debitorului de bună credinţă de redresare a situaţiei financiare prin intermediul unui plan de rambursare a datoriilor, sprijinirea ieşirii din starea de supraîndatorare a debitorului, inclusiv prin descărcarea de datorii, în condiţiile legii, într-un mod sistematic şi raţional, maximizarea gradului de recuperare a creanţelor şi a gradului de valorificare a activelor, atunci când este cazul.

Alte principii sunt asigurarea unei proceduri administrative şi judiciare eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare şi derulare a procedurii într-un timp rezonabil, într-o manieră obiectivă şi imparţială, cu un minim de costuri, asigurarea unei proceduri administrative şi judiciare pentru stabilirea legalităţii creditului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici