Potrivit Poliţiei Judeţene, peste 50 de poliţişti constănţeni au făcut 17 percheziţii domiciliare, în municipiul Constanţa, la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări.
Anchetatorii spun că, în lunile ianuarie şi februarie, suspecţii ar fi achiziţionat, depozitat şi comercializat ţigări netimbrate. În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat peste 70.000 de ţigarete netimbrate.
În prezent, la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa sunt audiate 17 persoane, urmând ca la finalul anchetei să fie dispuse măsurile legale care se impun.