Constantin Niţă, fost ministru al Energiei, susţine că a fost condamnat nevinovat: Am stat degeaba în puşcărie

Constantin Niţă, fostul ministru al Energiei, a declarat luni, la ÎCCJ, că a fost condamnat în 2018 într-un dosar făcut la comandă şi consideră că timpul petrecut în închisoare a fost „degeaba”. Niţă a fost eliberat în decembrie 2018, până la soluţionarea contestaţiei sale faţă de completele de 5.

845 afișări
Imaginea articolului Constantin Niţă, fost ministru al Energiei, susţine că a fost condamnat nevinovat: Am stat degeaba în puşcărie

Constantin Niţă, un fost ministru al Energie, susţine că a fost condamnat nevinovat: Am stat degeaba în puşcărie

„În măsura în care vor accepta să judece pe probe şi nu pe vorbe, nu am nicio problemă. Părerea mea este că am fost condamnat nevinovat, datorită unui dosar făcut la comandă. (...) Prin urmare, cred că am stat absolut degeaba în puşcărie”, a declarat fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, la sediul instanţei supreme.

Potrivit lui Niţă, amnistia şi graţierea sunt necesare pentru a repara abuzurile comise de instituţii, însă nu a precizat care ar fi aceste abuzuri şi ce instituţii le-ar fi comis.

„Nu ştiu dacă amnistia este o variantă, dar, amnistia ar fi bună şi pentru cei care au suferit anumite abuzuri din partea instituţiilor, dar şi pentru instituţii pentru a-şi reabilita imaginea faţă de abuzurile pe care le-au făcut”, a mai spus Niţă.

Constantin Niţă a fost eliberat în decembrie 2018, după de magistraţii ÎCCJ au dispus suspendarea executării pedepsei, până ce va fi soluţionată contestaţia fostului ministru faţă de constituirea completelor de 5 judecători de la instanţa supremă. Mai multe persoane au fost eliberate în urma unei decizii similare, precum Elena Udrea, Dan Şova, Alina Bica, Rudel Obreja.

Fostul ministru al Energiei a fost condamnat definitiv, în luna iunie 2018, de instanţa supremă la 4 ani de închisoare, în dosarul în care e acuzat că ar fi primit bani de la afaceristul Tiberiu Urdăreanu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici