Contribuţia la pensiile private obligatorii va creşte la 2,5% din 2010

Contribuţia virată către fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) va creşte cu 0,5 puncte procentuale, la 2,5% din venitul brut al fiecărui participant la sistem, începând cu colectarea din ianuarie 2010, a declarat, miercuri, vicepreşedintele CSSPP, Ion Giurescu.

27 afișări
Imaginea articolului Contribuţia la pensiile private obligatorii va creşte la 2,5% din 2010

Contribuţia la pensiile private obligatorii va creşte la 2,5% din 2010 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În proiectul de buget de stat pentru 2010 este prinsă creşterea contribuţiei de la 2% la 2,5%. Nu cred că va exista vreo modificare a acestui procent", a spus Giurescu, prezent la Conferinţa Naţională de Pensii Private.

În anul 2009, contribuţia la Pilonul II trebuia să fie majorată de la 2% la 2,5%, dar suma necesară acestei operaţiuni nu a fost prevăzută în bugetul de stat aferentă acestui an.

Potrivit legislaţiei, în primul an de activitate al sistemului de pensii private, 2% din contribuţia totală de 9,5% din venitul brut pentru asigurările sociale pe care o plăteşte fiecare angajat va ajunge în administrare privată. În termen de opt ani, procentul va creşte la 6%.

Prezent la eveniment, Mihai Şeitan, secretar de stat în Ministerul Muncii, a spus că, în următorii ani, creşterea acestui procent va trebui accelerată şi chiar să depăşească limita de 6%.

"Nu cred că în 2010 se va putea asigura creşterea contribuţiei la 3%, aşa cum trebuia să fie conform legislaţiei, pentru că situaţia economică din România şi, implicit, bugetul de stat, nu permit acest efort. Totuşi, în viitor, trebuie luată în calcul accelerarea creşterii contribuţiei şi chiar depăşirea procentului de 6% până în 2016", a afirmat Şeitan.

El a adăugat administratorii de pe Pilonul II trebuie să fie pregătite să preia circa 450.000 de noi participanţi în urma modificării Legii 19/2000.

"Circa 200-250.000 de participanţi vor veni din zona structurilor militare, iar alţi 200.000, poate chiar mai mult, din zona celor care desfăşoară activităţi pe cont propriu. Conform propunerilor de modificare a Legii 19/2000, aceştia vor fi obligaţi să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat, deci vor deveni şi clienţi ai fondurilor de pe Pilonul II", a spus Şeitan.

Pe Pilonul II activează 12 societăţi, care administrează câte un fond de profil.

Defalcat, fondurile de pensii private obligatorii au cumulat active nete de 1,996 miliarde de lei, în urcare cu 7,89% faţă de luna august, conform datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Numărul contributorilor pe Pilonul II a crescut cu 0,69% în luna septembrie, la 4,456 milioane.

Prima contribuţie către fondurile prezente pe Pilonul II a avut loc în mai 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici