Cum arată România după valul de ninsori. Restricţii pe toate căile de circulaţie: în traficul rutier, feroviar, maritim şi aerian

Traficul rutier este oprit, luni, pe mai multe drumuri naţionale, iar din cauza lipsei de tensiune în reţeaua de contact, circulaţia feroviară este întreruptă în judeţele Gorj şi Hunedoara. Portul Mangalia este închis şi el, din cauza vântului, iar curse aeriene au fost anulate pe Aeroportul din Sibiu.

2068 afişări
Imaginea articolului Cum arată România după valul de ninsori. Restricţii pe toate căile de circulaţie: în traficul rutier, feroviar, maritim şi aerian

Cum arată România după valul de ninsori: Restricţii pe toate căile de circulaţie: în traficul rutier, feroviar, maritim şi aerian

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza ninsorilor din ultimele zile, sunt impuse restricţii în traficul rutier, feroviar şi maritime.

Astfel, circulaţia rutieră pe DN 67C Novaci - Rânca este închisă pe tronsonul kilometric 16 - 34+800 de metri, în judeţul Gorj.

De asemenea, traficul rutier este oprit în ambele sensuri pe DN 7, la kilometrul 239+400 metri, la limita judeţelor Vâlcea şi Sibiu, din cauza unor autocamioane neechipate corespunzător care nu mai pot înainta pe un carosabil acoperit cu zăpadă.

Pe DN 66 Târgu Jiu – Petroşani, între Bumbeşti-Jiu (jud. Gorj) şi Petroşani (jud. Hunedoara) este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Portul Mangalia este închis, din cauza vântului puternic.

Probleme au apărut şi în pe Aeroportul Sibiu, unde, din cauza condiţiilor meteo, cursa Sibiu - Munchen, care era programată să plece duminică seara, la ora 19.20 a fost anulată, iar din acest motiv a fost anulată şi cursa Munchen - Sibiu programată pentru sosire 00.55.

„Pasagerii vor fi rerutaţi”, au spus, luni dimineaţa, reprezentanţii Aeroportului Sibiu, care au precizat că o parte din restul zborurilor operate duminică au suferit întârzieri generate de operaţiunile de degivrare.

Probleme sunt şi în cee ace priveşte circulaţia feroviară. Din cauza lipsei de tensiune în reţeaua de contact, pe secţia de cale ferată 202 nu se circulă între kilometrii feroviari 90 şi 108, pe raza judeţului Gorj (între staţiile CF Valea Sadului şi Pietrele Albe).

Traficul feroviar pe secţia de cale ferată 202 este întrerupt şi pe raza judeţului Hunedoara, la kilometrii feroviari 112+800 (în zona staţiei CF Strâmbuţa) şi 84+200 (în zona staţiei CF Livezeni) din cauza unor fire de înaltă tensiune rupte în urma căderilor de zăpadă.

UPDATE 9.30 CFR intervine pe secţiile Valea Mărului - Câineni şi Valea Sadului – Livezeni

Compania Naţională de Căi Ferate CFR intervine cu utilaje şi personal de specialitate pe secţiile Valea Mărului - Câineni şi Valea Sadului – Livezeni pentru tăierea copacilor căzuţi în gabarit şi pentru remedierea deranjamentelor la linia de contact şi repunerea sub tensiune, informează compania.

Între staţiile Valea Mărului - Câineni personalul feroviar intervine pentru tăierea copacilor căzuţi în gabarit şi eliberarea liniei. În acest momen, trenul IR 1722, care circulă pe relaţia Sibiu - Caracal, staţionează temporar, pe perioada intervenţiei, în Valea Mărului.

Se acţionează de asemenea cu drezine şi personal de specialitate pe intervalul de staţii Valea Sadului – Livezeni pentru remedierea deranjamentelor înregistrate la linia de contact şi repunerea sub tensiune, însă trenurile care au trasat graficul de circulaţie prin această zonă circulă pe rute ocolitoare. Pe toate celelalte secţii CF de pe întreaga reţea feroviară se circulă în condiţii de iarnă, însă fără probleme majore în trafic.

În continuare, echipele feroviare fac verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată de pe raza judeţelor aflate sub incidenţa celor două coduri de vreme nefavorabilă, încheie comuncatul.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici