Cum se apără judecătorul Cristi Dănileţ, după ce a fost exclus din magistratură

  • Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, luni, excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Danileţ de la Tribunalul Cluj.
  • Magistratul trage ponoasele după manifestările pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de socializare.
  • Decizia nu este definitivă, urmând a fi contestată de judecător.
3004 afișări
Imaginea articolului Cum se apără judecătorul Cristi Dănileţ, după ce a fost exclus din magistratură

Cum se apără judecătorul Cristi Dănileţ, după ce a fost exclus din magistratură

Judecătorul Cristi Danileţ susţine că excluderea sa din magistratură a fost decisă de Consiliul Superior al Magistraturii pentru două filmuleţe publicate anul trecut pe Tik Tok, care nu au legătură cu Justiţia şi profesia de magistrat, ci se referă la viaţa privată.

Tot luni, cu unanimitate, judecătorii din CSM au respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva Cristi Danileţ pentru exprimarea unor opinii în lucrarea "900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române". 

„Azi, s-a decis excluderea mea din magistratură de către CSM pentru două filmuleţe publicate anul trecut pe Tik Tok: într-unul tai gardul viu de acasă, în celălalt curăţ o piscină. Nu am făcut atunci nicio afirmaţie în legătură cu Justiţia şi imaginile nu au legătură cu profesia. Este fix viaţa mea privată, pentru care nu înţeleg să dau socoteală nimănui. Abaterea reţinută este 'conduită prin care se aduce atingere imaginii Justiţiei'.

Soluţia s-a luat cu majoritate de voturi, căci unii membri CSM au găsit că sunt reale neregulile invocate de mine referitoare la modul în care s-a realizat cercetarea de către Inspecţia Judiciară. Evident, voi formula recurs la ICCJ şi sunt sigur că se va remedia această soluţie. Îmi voi continua îndeplinirea atribuţiilor până se ia decizia finală”, a scris Danileţ, luni, pe Facebook.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici