- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Curtea Constituţională a decis că Legea lustraţiei este neconstituţională
Curtea Constituţională a decis, luni, cu majoritate de voturi, că Legea lustraţiei este neconstituţională, admiţând astfel sesizarea făcută de mai mulţi parlamentari.
Curtea Constituţională a decis că Legea lustraţiei este neconstituţională (Imagine: Mediafax Foto)
Curtea Constituţională a soluţionat, în cadrul controlului anterior promulgării legii, sesizările formulate de 29 de senatori şi 58 de deputaţi referitoare la neconstituţionalitatea Legii lustraţiei, privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se arată într-un comuncat de luni al instanţei constituţionale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Poporul bugetar român este într-o continuă expansiune. Nu pare că „s-a terminat cu șmecheria”. Cum îți iei bugetul înapoi?
-
Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei
-
IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi
-
Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România
"Curtea Constituţională a constatat, cu majoritate de voturi, că Legea este neconstituţională", se arată în documentul citat.
Motivarea soluţiei va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.
Camera Deputaţilor a adoptat, în 19 mai, Legea lustraţiei, care prevede limitarea temporară a accesului la anumite funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Potrivit legii, aceştia nu pot candida şi nu pot fi numiţi, pe o perioadă de cinci ani consecutivi de la intrarea în vigoare a legii, pentru demnităţi şi funcţii publice.
Parlamentarii Partidului Social Democrat au sesizat Curtea Constituţională pentru a verifica legalitatea Legii lustraţiei, susţinând că este "nedemocratică, anticonstituţională şi împotriva drepturilor omului".
Aceştia invocau şi Rezoluţia 1096/1996 a Comisiei Europene stipulează că legile lustraţiei nu se pot aplica decât individual, eventualele vinovăţii fiind individuale, şi nu comune.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO