Curtea Constituţională a stabilit că un articol din Legea reformei sănătăţii este neconstituţional

Curtea Constituţională a decis că este neconstituţional articolul din legea reformei în domeniul sănătăţii referitor la stabilirea unei contribuţii lunare a persoanei asigurate cumulată cu cea datorată veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, drepturi de proprietate.

260 afișări
Imaginea articolului Curtea Constituţională a stabilit că un articol din Legea reformei sănătăţii este neconstituţional

Curtea Constituţională a stabilit că un articol din Legea reformei sănătăţii este neconstituţional (Imagine: Shutterstock)

Curtea a judecat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.257 alin.(2) lit.e) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ridicată de în faţa instanţei Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Conform articolului 257 din legea 95/2006, contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit; b)veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar; c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b); d) indemnizaţiilor de şomaj; e)veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.

"Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandra Cristina Pană în Dosarul nr.74649/3/CA/2011 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art.257 alin.(2) lit.e) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în redactarea de la data intrării în vigoare a acestora şi până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.93/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, sunt neconstituţionale în măsura în care obligă persoanele ce datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din pensii la plata acestei contribuţii cumulat cu cea datorată asupra veniturilor obţinute din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi din alte venituri care se supun impozitului pe venit", a informat, marţi, CC.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici