Deca, despre scurgerea de subiecte: Fotografii realizate cu camere microscopice, aflate în nasture

Ministrul Educaţiei Ligia Deca spune, referitor la apariţia subiectelor de la probele de Bacaulaureat în timpul desfăşurării examenului, că aceate fotografii au fost realizate cu camere microscopice şi că „avem nevoie tot de ajutorul tehnologiei pentru a nu avea astfel de situaţii”.

7490 afișări
Imaginea articolului Deca, despre scurgerea de subiecte: Fotografii realizate cu camere microscopice, aflate în nasture

Deca, despre scurgerea de subiecte: Fotografii realizate cu camere microscopice, aflate în nasture

Întrebată joi despre fotografiile cu subiectele de la probele de Bacaureat apărute în spaţiul public în timpul examenului, ministrul Educaţiei a răspuns că au fost identificate centrele din care subiectele au fost făcute publice.

Ligia Deca susţine că s-a sesizat şi Parchetul în aceste cazuri.

„În fiecare astfel de caz am făcut investigaţii prin intermediul inspectoratelor. În unele cazuri a fost înlocuită comisia de examen, în alte cazuri, am înţeles că Parchetul s-a sesizat în astfel de cazuri. Ceea ce noi trebuie să evităm pe viitor este utilizarea tehnologiei care avansează. Din păcate, afectând integritatea Examenelor Naţionale. Înţeleg că multe dintre aceste fotografii au fost realizate cu camere microscopice, aflate în nasture. Este vorba despre căşti microscopice, care sunt la nivelul urechii şi sunt foarte greu de detectat de către Comisii”, a declarat Deca.

Ea precizează că subiectele au apărut în timpul examenului, nu înainte de acesta, şi nu a afectat integritatea acestuia.

„În astfel de cazuri avem nevoie tot de ajutorul tehnologiei pentru a nu avea astfel de situaţii. Însă, aşa cu spuneam, în fiecare caz în care subiectele au ieşit în spaţiul public, în timpul examenului, niciodată înainte ca elevii să intre în săli, subiectele nu au fost publice. Deci nu a fost afectată integritatea evaluării naţionale sau a examenului de Bacalaureat. Însă, şi acolo unde ele au ieşit înainte de publicarea lor oficială de către Ministerul Educaţiei am realizat anchete şi s-au luat măsuri”, a adăugat ministrul Educaţiei.

Ligia Deca anunţă că va avea discuţii la nivelul instituţiilor statului pentru a vedea cum pot fi prevenite astfel de lucruri pe viitor: „Înainte se folosea telefonul mobil, acelea nu sunt permise. În cazul acestor tipuri de echipamente trebuie să găsim altă modalitate de prevenţie”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
ligia deca,
subiecte,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici