Decizie fără precedent: Examenul de rezidenţiat se amână din cauză că nu există ministru la Educaţie/ Pintea: Situaţia putea fi evitată dacă omului cu cea mai mare funcţie în stat i-ar fi păsat

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, vineri, că examenul de rezidenţiat, care ar fi trebuit să aibă loc pe data de 17 noiembrie, va fi amânat pentru 8 decembrie, din cauză că nu are cine semna cele şapte ordine de ministru necesare.

3590 afișări
Imaginea articolului Decizie fără precedent: Examenul de rezidenţiat se amână din cauză că nu există ministru la Educaţie/ Pintea: Situaţia putea fi evitată dacă omului cu cea mai mare funcţie în stat i-ar fi păsat

Decizie fără precedent: Examenul de rezidenţiat se amână din cauză că nu există ministru al Educaţiei

Sorina Pintea a declarat, vineri, că motivul amânării constă în faptul că nu are cine să semneze ordinul de examen, în condiţiile în care nu există ministru la Educaţie.

"Ne aflăm într-o situaţie fără precedent. Pentru prima oară, concursul de rezidenţiat este în pericol de a nu se mai desfăşura, iar 5.684 de absolvenţi ai promoţiei 2019 în medicină, medicină dentară şi farmacie riscă să nu poată continua pregătirea într-o specialitate. Conform ordonanţei Guvernului 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, ministerul Sănătăţii organizează concursul pentru admitere în rezidenţiat pe locuri şi posturi în sesiune unică, în trimestrul 4 al fiecărui an, iar conform calendarului stabilit anul trecut, în data de 17 noiembrie 2019 trebuia să se desfăşoare sesiunea din anul acesta. Ministerul Sănătăţii organizează această admitere în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii şi al Educaţiei Naţionale, care presupune elaborarea a şapte ordine de ministru, trei dintre acestea fiind comune, ministerul Sănătăţii - ministerul Educaţiei. Primul dintre aceste ordine comune vizează aprobarea metodologiei privind desfăşurarea concursului de rezidenţiat", a declarat Sorina Pintea.

Ministrul susţine că instituţia pe care o conduce a întocmit toate actele necesare, dar având în vedere că la ministerul Educaţiei Naţionale nu a fost numit un ministru sau un ministru interimar, "suntem în imposibilitatea de a emite aceste acte normative şi prin urmare, de a susţine acest concurs la data de 17 noiembrie".

"Deşi am sperat să nu ajungem în această situaţie şi am sperat că vom avea un ministru al Educaţiei în baza propunerii transmise de către premier preşedintelui României, iată că ne vedem nevoiţi să luăm o decizie de amânare a concursului, pentru binele celor care doresc să se specializeze pentru a-şi îngriji şi ajuta semenii. Această situaţie putea fi evitată dacă omul cu cea mai mare funcţie în stat ar fi înţeles sau măcar i-ar fi păsat. Jocurile politice nu trebuie să afecteze sănătatea. Sănătatea nu are culoare politică, domnule preşedinte!", a completat Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă la Ministerul Sănătăţii.

Astfel, a fost luată decizia ca examenul de rezidenţiat să aibă loc în data de 8 decembrie 2019.

Anunţul ministrului Sănătăţii vine în condiţiile în care, joi, viitorii medici au solicitat soluţionarea crizei examenului de rezidenţiat şi susţinerea sa la data anunţată iniţial, respectiv 17 noiembrie. Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină a avertizat că lipsa actuală a unui ministru al Educaţiei poate influenţa negativ desfăşura în condiţii optime a examenului.

Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România a făcut un apel către Guvernul României, Parlamentul României, Administraţia Prezidenţială, Universităţile de Medicină şi Farmacie, Direcţiile de Sănătate Publică şi Colegiul Medicilor pentru a soluţiona situaţia existentă „înainte de a deveni o problemă reală, care să ducă la amânarea acestui examen vital şi integrarea pe piaţa muncii a mii de absolvenţi de medicină din România”.

FASMR precizează că absolvenţii facultăţilor de Medicină care urmează să susţină rezidenţiatul „merită o situaţiei clară, o dată stabilă pentru care s-au pregătit moral şi mai ales, un examen care să nu fie periclitat de proceduri, întârzieri şi jocuri politice”.

„Examenul de rezidenţiat este mult mai mult decât un examen pentru studenţii şi absolvenţii medicinişti, este momentul la care am sperat şi pentru care ne-am pregătit timp de şase ani, care marchează împlinirea vocaţiei unei generaţii întregi de viitori medici”, spune Teodor Cristian Blidaru, în numele Consiliului Director al FASMR.

Noul calendar pentru concursul de rezidenţiat 2019. Când vor avea loc înscrierile

Ministerul Sănătăţii a anunţat, vineri, noul calendar pentru desfăşurarea concursului de rezidenţiat, după ce ministrul Sorina Pintea a declarat că testul se amână de pe 17 noiembrie pe data de 8 decembrie 2019, din cauză că nu există ministru la Educaţie care să semneze ordinele.

Potrivit ministerului Sănătăţii, concursul naţional se va desfăşura în data de 8 decembrie 2019, după cum urmează:

- înscrierea candidaţilor: 28 octombrie -11 noiembrie 2019;
- transmiterea listelor cu candidaţilor înscrişi de către Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene şi a municipiului Bucureşti Ministerului Sănătăţii: cel târziu 14 noiembrie 2019;
- centralizarea listelor de către Ministerul Sănătăţii şi defalcarea candidaţilor pe centre universitare: cel târziu 25 noiembrie 2019;
- afişarea pe site-ul rezidenţiat.ms.ro a listelor cu candidaţii admişi în concurs, pe centre universitare şi domenii: 27 noiembrie 2019;
- sesizarea de către candidaţi a eventualelor erori de redactare: până cel târziu 29 noiembrie 2019;
- afişarea pe site-ul rezidenţiat.ms.ro şi pe site-urile facultăţilor de medicină şi farmacie a repartizării candidaţilor pe săli în funcţie de domeniul pentru care s-au înscris: 05 decembrie 2019;
- alegerea posturilor/locurilor de candidaţi în funcţie de punctajul obţinut: 17,18,19 decembrie 2019;
- semnarea contractelor individuale de muncă cu unităţile sanitare: 6-14 ianuarie 2020;
- repartiţia pe clinici de pregătire: 14-16 ianuarie 2020.

La fel ca în anii trecuţi, concursul se va desfăşura în 6 centre universitare, respectiv Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

Concursul se va desfăşura după aceeaşi metodologie, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore.

Ministerul Sănătăţii anunţă că va publica pe site-ul oficial www.rezidenţiat.ro, toate amănuntele privind numărul locurilor şi posturilor, metodologia şi condiţiile de participare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici