Declaraţiile privind donarea de organe, ţesuturi şi celule, ar putea fi întocmite gratuit de notari

Declaraţiile privind donarea de organe, ţesuturi şi celule ar putea fi scutite de plata onorariilor către notarii publici, potrivit unui proiect de ordin al ministrului Justiţiei, lansat miercuri în dezbatere publică.

135 afișări
Imaginea articolului Declaraţiile privind donarea de organe, ţesuturi şi celule, ar putea fi întocmite gratuit de notari

Declaraţiile privind donarea de organe, ţesuturi şi celule, ar putea fi întocmite gratuit de notari (Imagine: Elvira Gheorghiţă/Mediafax Foto)

Potrivit Ministerului Justiţiei (MJ), proiectul de ordin îşi propune să completeze Normele privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici, astfel încât să fie scutite de plată declaraţiile de donare de organe, ţesuturi şi celule.

Completarea a fost solicitată MJ de către Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

Conform MJ, completarea actului normativ a fost necesară în urma unui ordin comun al instituţiei cu Ministerul Sănătăţii (MS), prin care s-a înfiinţat Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule. Ordinul comun prevede că "Uniunea Naţională a Notarilor Publici are obligaţia de a face demersurile necesare pentru ca notarii publici să întocmească cu titlu gratuit declaraţiile de donare de organe, ţesuturi şi celule".

Proiectul de act normativ va fi supus dezbaterii publice până la 4 noiembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici