Diaconu: Ar trebui alocate fonduri pentru ca Transfăgărăşanul să fie practicabil iarna

Senatorul PNL Mircea Diaconu i-a propus, luni, ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, la dezbaterea moţiunii în domeniu, să susţină alocarea de fonduri astfel încât Transfăgărăşanul să fie deschis şi iarna.

135 afișări
Imaginea articolului Diaconu: Ar trebui alocate fonduri pentru ca Transfăgărăşanul să fie practicabil iarna

Diaconu: Ar trebui alocate fonduri pentru ca Transfăgărăşanul să fie practicabil iarna (Imagine: Stefan Birlodeanu/Mediafax Foto)

"Transfăgărăşanul se închide iarna, exact când trebuie să rămână deschis, pentru că acolo, din fericire, beneficiem de un munte întreg fără urmă de pădure, ceea ce înseamnă pârtii de ski nemăsurate, din cauza a trei locuri de zăpoare, unde vine zăpada şi se blochează", a menţionat Diaconu.

El a precizat că investiţia ar costa 5 milioane de euro şi ar avea drept consecinţă posibilitatea ca această şosea să poată fi folosită şi iarna şi vara.

Senatorul liberal a menţionat că acest lucru a fost spus, mai bine decât el, de către membrii echipei Top Gear, într-un reportaj difuzat de televiziunile româneşti.

"Îmi doresc foarte mult ca sugestia mea să devină faptă şi atunci, binenţeles, o să îmi pun cămaşă albă, cravată şi tot ce trebuie şi o să mă dau şi eu cu schiurile prima dată în viaţa mea", a declarat Mircea Diaconu.

Senatorii au început, luni după-amiază, dezbaterea moţiunii simple cu titlul "Transporturile din România, trase pe dreapta de guvernarea cu aceeaşi orientare", depusă de PSD. Social-democraţii solicită, prin moţiunea simplă, demisia ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, acuzându-l că, prin "management defectuos", a distrus infrastructura de transporturi din ţară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici