Diaconu despre decizia ANI privind incompatibilitatea sa: Nu consider că ar fi răzbunare politică

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, marţi, la Iaşi, că nu consideră decizia ANI privind incompatibilitatea sa drept "o răzbunare politică", adăugând că aşteaptă verdictul Justiţiei, pe care îl va respecta.

395 afișări
Imaginea articolului Diaconu despre decizia ANI privind incompatibilitatea sa: Nu consider că ar fi răzbunare politică

Mircea Diaconu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Nu am să dau vina pe aşa ceva, nu consider că ar fi răzbunare politică. Există întotdeauna riscul ca o instituţie să creadă într-un fel, alta în alt fel. De aceea, există Justiţie, să facă pace între noi şi oricare va fi decizia Justiţiei, mă voi supune", a afirmat Mircea Diaconu, răspunzând unei întrebări.

Diaconu, care a participat la ceremonia organizată cu prilejul finalizării lucrărilor de restaurare a Teatrului Naţional din Iaşi, a mai spus că ANI nu putea să-i dea vreo interdicţie în privinţa ocupării funcţiei de ministru al Culturii, întrucât instanţa decisese că împotriva sa nu poate fi luată vreo măsură contravenţională sau penală.

"Când părea că voi fi desemnat ministru, a ieşit cineva de la ANI, persoană foarte importantă şi a spus că dacă domnul Diaconu nu continuă recursul, noi emitem imediat interdicţia împotriva dânsului. Însă în hotărârea instanţei e interzisă orice interdicţie asupra mea. Instanţa a spus că împotriva mea nu poate fi luată nicio sancţiune, contravenţională sau penală. Am decis să continui recursul, pentru că dacă apărea o nouă decizie ANI, atunci o luam de la capăt în justiţie", a explicat ministrul Culturii, Mircea Diaconu.

În 27 ianuarie 2011, Agenţia Naţională din Integritate a constatat că Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, în condiţiile în care pe lângă calitatea de parlamentar acesta ocupa şi funcţia de director-manager al Teatrului "C.I. Nottara" din Capitală, funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale.

Decizia a fost contestată de Mircea Diaconu la Curtea de Apel Bucureşti, care în 16 septembrie 2011 a stabilit că acesta s-a aflat în incompatibilitate. Mircea Diaconu a contestat hotărârea Curţii de Apel Bucureşti la instanţa supremă, care urmează să ia o decizie definitivă în acest caz.

În 28 noiembrie 2011, Mircea Diaconu a adresat preşedintelui Biroului Permanent al Senatului o scrisoare în care arăta că i-a cerut primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, să îi aprobe încetarea delegaţiei de manager al Teatrului Nottara din Bucureşti.

Într-un alt dosar, deschis în urma sesizării ANI, Mircea Diaconu este cercetat de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru conflict de interese, întrucât, în calitate de director la Teatrul Nottara, şi-a ajutat soţia să primească anumite contracte.

Marţi, instanţa supremă a încheiat dezbaterile în cazul contestaţiei ministrului Culturii, Mircea Diaconu, privind hotărârea prin care ANI a constatat că se află în incompatibilitate întrucât a fost senator şi director al Teatrului Nottara, pronunţarea unei soluţii fiind amânată pentru 12 iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici