DIICOT: Numele şefului IPJ Olt şi al şefului Poliţiei Balş, în plângerea poliţistei din Balş

Poliţista din Balş care şi-a înjunghiat fostul şef pe motiv că ar fi violat-o menţionează, în plângerea depusă la DIICOT Craiova împotriva acestuia, numele şefului Poliţiei Olt, al şefului Poliţiei Balş şi al unui prim-procuror cu care fostul său şef ar fi obligat-o să întreţină relaţii sexuale.

2731 afișări
Imaginea articolului DIICOT: Numele şefului IPJ Olt şi al şefului Poliţiei Balş, în plângerea poliţistei din Balş

DIICOT: Numele şefului IPJ Olt şi al şefului Poliţiei Balş, în plângerea poliţistei din Balş

Şeful DIICOT Craiova, Adrian Glugă, a declarat, sâmbătă, că în cuprinsul plângerii depuse în 24 decembrie de către poliţista Melania Renghea, împotriva comisarului-şef Gheorghe Barbu de la Poliţia Balş, sunt menţionate nume de la vârful Poliţiei Olt.

Astfel, în plângerea depusă de femeie, pentru viol şi şantaj, sunt menţionate numele şefului Poliţiei Balş, Ion Şotea, al şefului Inspectoratului de Poliţie Olt, Ion Voicu şi al prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş, la care Barbu ar fi dus-o pe poliţistă pentru a întreţine relaţii sexuale cu ei.

"A fost depusă o plângere pentru şantaj şi viol împotriva comisarului-şef Gheorghe Barbu. Melania Renghea a reclamat în cuprinsul plângerii că Barbu a constrâns-o să întreţină relaţii sexuale cu el, dar şi cu şeful Poliţiei Balş, Ion Şotea, cu şeful Inspectoratului de Poliţie Olt, Ion Voicu, dar şi cu un alt poliţist care i-a făcut lucrarea poliţistei înainte de a fi făcute disponibilizări şi de a fi susţinut concursul. De asemenea, a fost depusă plângere şi împotriva prim-procurorului Laurenţiu Turcin de la Parchetul de la lângă Judecătoria Balş", a declarat Glugă.

El a precizat că în acest caz DIICOT şi-a declinat competenţa către Parchetul Curţii de Apel Craiova.

De asemenea, la Parchetul Tribunalului Olt a fost deschis un dosar penal pe numele Melaniei Renghea, pentru tentativă de omor.

Contactat de MEDIAFAX, şeful Poliţiei Balş, Ion Şotea, nu a dorit să comenteze faptul că numele său apare în plângerea formulată de fosta sa subalternă.

Şeful IPJ Olt nu a putut fi contactat în legătură cu acelaşi subiect.

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) precizează, într-un comunicat remis la solicitarea MEDIAFAX, că "urmare a agresiunii comise de agenta de poliţie faţă de şeful Secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti (Gheorghe Barbu - n.r.), a fost deschis un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor de unitatea de parchet competentă".

"De asemenea, la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova se desfăşoară cercetări cu privire la cele sesizate de agenta de poliţie. Inspectoratul General al Poliţiei Române sprijină anchetele declanşate de procurori în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale ce se impun", se mai arată în comunicat.

În acelaşi comunicat, IGPR precizează că Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a făcut obiectul unui control realizat în ultimele două luni de către Corpul de Control al MAI. La jumătatea lunii decembrie, în urma finalizării controlului, s-a propus cercetarea prealabilă faţă de şeful IPJ Olt, cei doi adjuncţi ai acestuia, faţă de şeful Poliţiei oraşului Balş, precum şi faţă de alţi opt ofiţeri cu funcţii de conducere.

"Astfel, la nivelul MAI a fost declanşată cercetarea prealabilă a şefului IPJ Olt. De asemenea, la nivelul Poliţiei Române au fost declanşate cercetările prealabile disciplinare faţă de cei doi adjuncţi ai şefului IPJ Olt, a şefului Poliţiei oraşului Balş şi faţă de alţi opt ofiţeri cu funcţii de conducere", a mai precizat MAI.

De asemenea, arată MAI, urmare a controlului tematic efectuat de ofiţeri din cadrul Direcţiei de Control Intern a IGPR, a fost declanşată cercetarea prealabilă şi faţă de şeful Secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti. 

Poliţista Melania Renghea de la Poliţia Balş şi fostul său superior Gheorghe Barbu au ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce femeia, care susţine că poliţistul ar fi violat-o, l-a înjunghiat pe acesta de mai multe ori în abdomen.

Comisarul Gheorghe Barbu din cadrul Secţiei de Poliţie Balş a fost înjunghiat de mai multe ori în abdomen şi la picioare de către Melania Renghea, în vârstă de 27 de ani. Femeia a lucrat în cadrul Secţiei Balş, comuna Bobiceşti, care intră în subordinea comisarului Barbu, iar în urmă cu câteva luni a solicitat şi obţinut mutarea la Secţia de Poliţie din localitatea olteană Brâncoveni.

Din primele date a reieşit că miercuri după-amiază femeia a mers cu autoturismul său în Morunglav, localitatea de domiciliu a fostului său şef şi, sub pretextul că vrea să îi transmită un mesaj, l-ar fi chemat pe acesta în autoturismul său şi, în urma discuţiei cu acesta, l-ar fi înjunghiat, cel mai probabil, cu un cuţit, de mai multe ori în zona abdominală.

Soţul poliţistei, care este însărcinată, a susţinut încă de atunci că aceasta ar fi fost violată în trecut de către comisarul Gheorghe Barbu, la acea vreme şeful poliţistei.

Soţul femeii spune că a aflat de toată povestea abia în 22 decembrie şi că a încurajat-o pe aceasta să depună plângere, lucru care s-ar fi petrecut în data de 24 decembrie, la DIICOT Craiova.

Poliţista afirmă într-o scrisoare pe care i-a dictat-o soţului său de pe patul de spital şi care a fost dată publicităţii vineri că Gheorghe Barbu ar fi oferit-o drept favor sexual unui procuror şi altor trei poliţişti şi că nu crede că acesta este la prima faptă de acest gen, făcând apel la eventuale victime să o ajute, potrivit Pro Tv.

"Am întâlnit o persoană pe nume Barbu Gheorghe care face parte din acea categorie de oameni pe care nu ai vrea să îi cunoşti niciodată în viaţă (...) Acest Gheorghe Barbu s-a folosit de toate avantajele pe care funcţia pe care o ocupă i le oferea şi a început să mă trateze exact ca pe fiecare femeie pe care a întâlnit-o, şi anume ca pe un obiect", se arată în scrisoare.

Potrivit Pro Tv, şi în plângerea depusă la Parchetul din Craiova, tânăra îl acuza pe comisarul şef că a bătut-o, violat-o şi, mai mult decât atât, a oferit-o drept favor sexual unui procuror şi altor trei colegi din Poliţie. Totodată, femeia susţine că Gheorghe Barbu ar fi şantajat-o că dacă nu se supune va fi trecută pe lista celor care urmează să fie disponibilizaţi

"Prin acest calvar am trecut eu şi sper din tot sufletul să nu mai existe nimeni care să păţească ce am păţit eu", spune poliţista în scrisoare.

Melania Renghea mărturiseşte că după ce a absolvit Academia de Poliţie s-a angajat ca agent şi că imediat s-a lovit de lumea dură a bărbaţilor.

"Unii dintre poliţişti încercau într-un fel să se răzbune prin toate mijloacele pe noi, femeile, care vrem să ajungem poliţiste, spunând că femeile nu au ce căuta în acest sistem închis ca o carapace", afirmă ea.

Poliţista mai spune în scrisoare că, după părerea ei, comisarul Barbu nu este la prima faptă de acest fel.

"Nu cred că acest individ este la prima faptă de acest fel. Din acest motiv, fac apel deschis la toate femeile care au intrat în contact cu acest Barbu Gheorghe şi care au păţit ce am păţit eu. Eu am început un război însă ca să pot câştiga am nevoie de femei puternice lângă mine chiar dacă în momentele când Barbu le şantaja, le ameninţa sau le viola se considerau slabe sau femei de nimic", se mai arată în scrisoarea poliţistei.

Poliţistul Gheorghe Barbu a mai intrat în atenţia presei în luna martie a anului 2010, când a fost filmat în timp ce consuma băuturi alcoolice, după care ar fi plecat la volanul unei maşini. Barbu a fost oprit atunci de un coleg poliţist care se afla într-o razie, însă Barbu a fugit pe câmp. El a fost cercetat de către colegii săi pentru sustragerea de la recoltarea de probe bilogice, însă nu a fost sancţionat, ci, din contră, la scurt timp ar fi fost promovat.

În 10 decembrie, MAI a anunţat că şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Ion Voicu, cei doi adjuncţii ai acestuia, şeful Poliţiei oraşului Balş şi alţi opt poliţişti cu funcţii de conducere sunt cercetaţi disciplinar în urma unui control care a avut loc la solicitarea ministrului Administraţiei şi Internelor.

Cei 12 sunt cercetaţi pentru management defectuos şi lipsă de reacţie în combaterea infracţionalităţii stradale, în urma unui denunţ formulat de un poliţist şi a unei anchete jurnalistice difuzate de un post tv, declara, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

De asemenea, alţi nouă poliţişti, dintre care doi cu funcţii de conducere, au primit atenţionări, preciza MAI.

Măsurile au fost luate în urma controlului dispus de ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşă, în perioada 20 noiembrie - 6 decembrie.

Purtătorul de cuvânt al MAI mai spunea că acţiunea disciplinară survine difuzării unui material de presă şi a denunţului formulat de un poliţist care a mers inclusiv în audienţă la ministrul Mircea Duşa şi care a trimis, în 20 noiembrie, Corpul de Control pentru a verifica neregulile sesizate.

În urma verificărilor, reprezentanţii MAI au sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în legătură cu împrejurările în care, la data de 9 aprilie 2010, s-a organizat concursul pentru ocuparea funcţiei de şef al Poliţiei Drăgăneşti-Olt - concurs la care şeful Poliţiei Balş a avut calitatea de membru al comisiei -, existând suspiciuni de fraudare a examenului.

După ce procurorii au deschis un dosar penal pe numele ofiţerului, ministrul Administraţiei şi Internelor a cerut Corpului de Control să extindă verificările şi la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici