Directorul SC Hidro Prahova, audiat ca martor la DNA Ploieşti în dosarul lui Iulian Herţanu

Directorul SC Hidro Prahova SA, Dumitru Pantea, este audiat, joi, la DNA Ploieşti, unde a fost citat în calitate de martor în dosarul în care a fost arestat preventiv cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, acuzat de deturnare de fonduri europene într-un proiect derulat de Hidro Prahova.

852 afișări
Imaginea articolului Directorul SC Hidro Prahova, audiat ca martor la DNA Ploieşti în dosarul lui Iulian Herţanu

Directorul SC Hidro Prahova, audiat ca martor la DNA Ploieşti în dosarul lui Iulian Herţanu (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Directorul general al Hidro Prahova, firma la care acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Prahova şi la care deţin acţiuni mai multe consilii locale din judeţ, s-a prezentat, joi după-amiază, la sediul DNA Ploieşti, unde a fost citat ca martor în dosarul în care Iulian Herţanu a fost arestat pentru constituire de grup infracţional, deturnare de fonduri europene şi evaziune fiscală.

Pantea, care se află de mai mulţi ani la conducerea SC Hidro Prahova, este directorul asupra căruia anchetatorii susţin că deputaţii Sebastian Ghiță şi Vlad Cosma şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, ar fi făcut presiuni în favoarea SC Grossman Engineering, administrată de cumnatul premierului.

De asemenea, la ora transmiterii acestei ştiri procurorii DNA îl audiază şi pe Liviu Munteanu, acţionar al SC Grossman Engineering, care este inculpat în acest dosar pentru aderare la grup infracţional organizat, schimbarea nelegală a destinaţiei fondurilor europene şi evaziune fiscală.

Liviu Munteanu este singurul dintre ceii patru oameni de afaceri reţinuţi în acest dosar pentru care DNA nu a cerut arestarea preventivă întrucât a colaborat cu anchetatorii.

SC Hidro Prahova SA este operator regional al sistemelor de furnizare de apă şi canalizare în zeci de localităţi din judeţ. Firma are ca acţionar principal Consiliul Judeţean Prahova, iar la aceasta deţin acţiuni şi mai multe consilii locale din judeţ.

Hidro Prahova derulează proiectul cu fonduri europene “Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova”, care vizează construirea şi reabilitarea staţiilor de tratare a apei, extinderea conductelor de aducţiune, extinderea şi reabilitarea reţelei de distribuţie şi reabilitarea şi extinderea reţelelor de canalizare din mai multe localităţi din judeţ, între care oraşele Azuga, Buşteni, Sinaia, Câmpina, Breaza, Urlaţi, Plopeni, Mizil, Vălenii de Munte şi Băicoi.

Valoarea totală a proiectului este de 162.731.194 euro fără TVA, din care 146.234.623 de euro cheltuieli eligibile şi 16.496.571 euro cheltuieli neeligibile.

SC Hidro Prahova SA a derulat proiectul cu fonduri europene în valoare de aproximativ 10 milioane de euro şi la Comarnic, unde contractul pentru extinderea canalizării a fost atribuit, în 2011, în urma unei licitaţii, asocierii SC Euroconstruct Trading 98 SRL- SC Grossmann Engineering Group SRL. Acest contract face obiectul dosarului DNA în care au fost arestaţi preventiv Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, şi oamenii de afaceri Mihail Marian Coman şi Vladimir Răzvan Ciorbă.

În acelaşi dosar, deputaţii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, cau fost plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi că i-ar fi sprijinit pe oamenii de afaceri să obţină acest contract, punând presiune şi exercitând ameninţări asupra conducerii SC Hidro Prahova.

Directorul general al Hidro Prahova, Dumitru Pantea, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că firma pe care o conduce a început procedurile de reziliere a contractului cu SC Grossmann Engineering Group SRL, în condiţiile în care în 5 martie expiră termenul la care lucrările de extindere a canalizării de la Comarnic trebuiau finalizate, termen prevăzut în urma unor prelungiri.

Dumitru Pantea a precizat că este a doua oară când SC Hidro Prahova SA intenţionează să rezilieze contractul încheiat cu asocierea SC Euroconstruct Trading 98 SRL- SC Grossmann Engineering Group SRL.

Prima dată, firma Consiliului Judeţean Prahova a vrut să rezilieze contractul cu Grossmann în luna septembrie a anului trecut, însă, în urma unor negocieri, termenul de finalizare a lucrărilor, care fusese prevăzut iniţial pentru februarie 2014, a fost prelungit până la 5 martie 2015.

”În septembrie anul trecut a fost prima tentativă de reziliere a contractului dar, datorită faptului că şi-a luat un angajament ferm că până în 5 martie anul acesta vor termina, a fost acceptată decalarea de termen. Dar constatând că nu au lucrat mare lucru de atunci şi până astăzi, am făcut demersurile pentru rezilierea contractului. Am făcut începutul, pentru că e o procedură mai greoaie”, a spus Dumitru Pantea.

El a precizat că Hidro Prahova intenţionează să execute trei tipuri de garanţii depuse de asocierea de firme care a câştigat contractul de la Comarnic, garanţii care ar însuma aproximativ 2,5 milioane de euro. Astfel, potrivit directorului Hidro Prahova, este vorba despre o garanţie de avans în cuantum de un milion de euro, o garanţie de 10 la sută din valoarea contractului, care reprezintă de asemenea aproximativ un milion de euro şi o garanţie de bună execuţie a lucrărilor, care ar reprezenta aproximativ jumătate de milion de euro.

”După expirarea termenului de 5 martie (constructorii de la Comarnic - n.r.) vor intra în penalităţi 30 de zile, după care vom rezilia contractul”, a spus Dumitru Pantea.

El a afirmat că, până în prezent, asocierea SC Euroconstruct Trading 98 SRL - SC Grossmann Engineering Group SRL a decontat din proiectul de extindere a canalizării de la Comarnic fonduri în valoare totală de aproximativ 4.230.000 de euro, reprezentând 42 la sută din valoarea totală a contractului, care este de aproximativ 10 milioane de euro.

Firmele au executat 52 de kilometri de canalizare din totalul de 59 de kilometri prevăzuţi în contract, reprezentând 75 la sută din lungimea reţelei de canalizare prevăzută în contract. Însă nu toate lucrările executate au fost terminate conform contractului. Pe numeroase străzi a fost băgată ţeava în pământ, dar, deşi contractul prevede că lucrarea este consideră finalizată după ce se toarnă asfaltul şi betonul, pe kilometri întregi de străzi carosabilul a rămas spart, iar constructorul a lăsat ţeava îngropată şi acoperită cu pământ, la fiecare ploaie străzile fiind pline de noroi. Acesta este motivul pentru care multe dintre lucrări nu au fost decontate.

În ultimele două luni, firma administrată de Iulian Herţanu nu a mai lucrat deloc la Comarnic, iar din septembrie, de la prelungirea contractului, această firmă a mai făcut ”doar lucrări de remedieri”, constând în acoperirea unor zone unde s-a lucrat deja.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici